spot_img
vineri, 27 februarie, 2026
2.5 C
București

Cîțu, întâlnire cu românii-americani: Sunt foarte importanţi în cadrul Parteneriatului Strategic

Preşedintele Senatului şi al PNL, Florin Cîţu, s-a întâlnit, în cadrul vizitei la Washington, cu reprezentanţi ai comunităţii de români din SUA, cărora le-a transmis că şi ei sunt „foarte importanţi” în cadrul Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări şi că pot contribui la consolidarea acestuia.

„În fiecare ţară în care am locuit: SUA, Noua Zeelandă, Luxemburg, primul lucru pe care l-am făcut a fost să caut comunitatea de români. M-am bucurat să mă întâlnesc ieri cu membrii comunităţii româneşti din DC, Maryland şi Virginia. Sunt oameni care, deşi sunt la distanţă de câteva mii de km de ţară, au rămas conectaţi şi contribuie la dezvoltarea şi modernizarea României. Este important să dezvoltăm o relaţie puternică cu diaspora pentru transferul de know-how, prin experienţa şi prin bunele practici dobândite în afară. Le-am transmis că sunt foarte importanţi în cadrul Parteneriatului Strategic şi că toţi românii din SUA pot contribui la consolidarea şi promovarea acestuia”, a postat Florin Cîţu duminică, pe pagina sa de Facebook.

Preşedintele Senatului efectuează o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, la Washington, în perioada 24-30 martie, fiind programate întâlniri cu reprezentanţi ai Legislativului SUA, ai mediului de afaceri, precum şi cu comunitatea românească din zonă.

Potrivit unui memorandum intern prezentat săptămâna trecută în Biroul permanent al Senatului, Cîţu este însoţit de senatorii Robert Cazanciuc şi Radu Oprea (PSD), Alina Gorghiu şi Roberta Anastase (PNL), Ion Narcis Mircescu (USR) şi Lorand Turos (UDMR).

Hot this week

Topics

Mai mult

    Miami Herald: Oamenii lui Rubio s-au întâlnit cu nepotul lui Raul Castro

    Oficiali americani apropiați secretarului de stat american Marco Rubio...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Gigel de la Sculărie

    de Adriana Stoicescu, judecător Se propagă cu repeziciune o nouă...

    Banca Națională spune de ce a prognozat inexact inflația

    Banca Națională a României a prognozat o inflație mult...

    Unul din ultimele combinate chimice in criză. Guvernul nu gândește un plan pentru industrie. 7000 de disponibilizați

    Chimcomplex Borzești, combinat de produse chimice, anunță rezultatele financiare...

    Articole relationate

    Categorii populare