Cîrstoiu exclude retragerea din cursa pentru Primăria Capitalei

Candidatul PSD-PNL pentru Primăria Generală a municipiului Bucureşti, Cătălin Cîrstoiu, a exclus luni o retragere a sa din cursa pentru fotoliul de primar.

„Dacă stăm să o luăm aşa, orice lucru care apare într-un moment are caracter temporar. Din punctul meu de vedere, m-am înscris într-o luptă pentru o idee şi mergem înainte”, le-a spus Cătălin Cîrstoiu jurnaliştilor.

Şi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu (PSD), a negat zvonurile privind retragerea candidaturii lui Cătălin Cîrstoiu din partea PSD – PNL pentru fotoliul de edil general al Capitalei, precizând că luni dimineaţa a avut loc o şedinţă de campanie, urmată de o întrevedere cu specialişti în transporturi, iar acest subiect nu a fost abordat.

Sorin Grindeanu a punctat, luni, într-o conferinţă de presă, că nici nu s-a deschis perioada în care se pot depune candidaturile.

„A spus corect Marcel Ciolacu, până la depunerea candidaturii şi domnul Piedone e momentan, că nu-i depusă candidatura, din câte ştiu eu. Nici nu s-a deschis perioada în care se poate depune candidatura. De dimineaţă am avut o şedinţă de campanie, aşa cum bine ştiţi, urmată de o întâlnire cu specialişti pe transporturi. N-am discutat aşa ceva. Eu am venit aseară de la Timişoara. N-am auzit asemenea zvonuri. Vă spun, azi dimineaţă au fost colegi din conducerea PSD şi PNL aici. Am discutat despre campanie. De la ora 10.00 am avut discuţie cu specialişti, ONG-uri de pe transporturi”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić cu Orban: Ne vom întoarce

    Aleksandar Vučić, l-a primit astăzi pe fostul prim-ministru al...

    Ucraina vrea bani de la UE să cumpere 500 rachete pentru PATRIOT

    Ucraina contează pe sprijinul financiar al partenerilor europeni pentru...

    Ministrul Energiei anunță o scumpire a energiei electrice de maxim 22%

    Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliţă, estimează o majorare a facturilor...

    Tusk în fața unei moțiuni de cenzură după scandalul de la Curtea Constituțională

    Deputatul polonez și liderul Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni,...

    Președintele finlandez: I-am transmis telefonic lui Putin mesaje de la Kiev

    Președintele finlandez Alexander Stubb, într-un interviu acordat publicației Yle,...

    Consilierul președintelui polonez: UE tace

    Comentând criza judiciară din țară, consilierul prezidențial polonez Alvin...

    Articole relationate

    Categorii populare