Circoteca SWIFT la Bruxelles: Cea mai mare bancă rusească și cea a Gazprom evitate de sancțiunile UE

Uniunea Europeană discută excluderea a şapte bănci ruseşti, printre care se numără VTB Bank PJSC şi Bank Rossiya, de la sistemul SWIFT, informează Bloomberg citând o variantă preliminară a unui document european, transmite Agerpres.

Celelalte bănci vizate sunt Bank Otkritie, Novikombank, Promsvyazbank PJSC, Sovcombank PJSC şi VEB.RF, dar nu şi Sberbank of Russia PJSC, cea mai mare bancă din Rusia, şi nici Gazprombank. 

Decizia de a exclude unele bănci ruseşti din sistemul SWIFT utilizat pentru tranzacţii în valoare de mii de miliarde de dolari la nivel mondial a fost anunţată în weekend într-un comunicat comun al SUA, Comisiei Europene, Franţei, Germaniei, Italiei, Marii Britanii şi Canadei.

Eliminarea Rusiei din sistemul SWIFT a fost mult timp o opţiune inacceptabilă pentru mai multe state europene înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, din cauza pagubelor potenţiale pe care le-ar fi produs economiilor lor. UE şi SUA au căutat modalităţi pentru a limita impactul asupra tranzacţiilor care au legătură cu energia, de exemplu prin excluderea unora dintre cele mai mari bănci ruseşti de la această măsură.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Zelenski acuză că Rusia este „ajutată” în atacurile sale de restricțiile sistemului Starshield

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a susținut astăzi că Rusia...

    Adrian Năstase: Se rescriu zonele de influență. Pe cine se bazează România?

    Este evident că se rescriu zonele de influență. Trăim...

    7 miliardari legați de Nvidia au pierdut o treime din avere din afacerea Amanta. 3 nu mai sunt miliardari

    Șapte miliardari legați de Nvidia și-au pierdut împreună aproximativ...

    Multe din bazinele de înot construite prin CNI s-au închis

    Președinta Federației Române de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM),...

    Articole relationate

    Categorii populare