spot_img
luni, 23 februarie, 2026
-1.5 C
București

CIRC TOTAL: 3 primari PSD au votat la ora 17 la PSD Arad, iar la ora 18.00 la PNL Arad

Fostul secretar general al PSD Arad, Florin Tripa, dezvăluie, pe Facebook, un amănunt incredibil cu privire la desfășurarea conferinței extraordinare de alegeri a filialei, desfășurată ieri după amiază, de la ora 17. Anume că trei dintre primarii PSD, cel de la Beliu, cel de la Șicula și cel de la Livada, au participat la votul PSD după care au plecat la PNL, acolo unde se știa de mult că vor ajunge. Tripa sugerează că această „mișcare” le-a fost impusă celor trei de către chiar președintele PNL, Gheorghe Falcă, acesta dorindu-și ca PSD Arad să fie condusă în continuare de Dorel Căprar, cu care șeful liberal s-ar fi înțeles, scrie Special Arad.

Iată ce spune Tripa pe Facebook: „Gheorghe Falcă și-a jucat în această seara cartea la scenă deschisă, vrând să demonstreze că face jocurile în PSD Arad. Unelte la dispoziție, 3 transfugi din partid, primari aleși pe listele PSD care sunt acum în ograda liberală. Dacă mă întrebați cum arată cu adevărat trădarea, ea poartă chipul acestor oameni pe care i-am susținut și alături de care am gândit dezvoltarea localităților pe care le administrează. Cât tupeu și stomac trebuie să ai în ziua de astăzi să te numești : Emanuel Horhat Coraș (Beliu – nota red.), Duțu Căprar (Sicula – nota red.) sau Iosif Bimbo (Livada – nota red.)”!

Dealtfel, Tripa și postează o fotografie în care se poate observa că primarul de la Livada a participat la Conferința Extraordinară a PSD, de la ora 17, dar și la lansarea candidaților PNL, la Polivalentă, de la ora 18.

Hot this week

Topics

Mai mult

    6 locații secrete ale lui Epstein

    Finanțiatorul Jeffrey Epstein a închiriat șase depozite secrete împrăștiate...

    Cătălin Predoiu, omul care are intrare la americani. CE SE NEGOCIAZĂ?

    Ca un înalt oficial român, din politică ori din...

    Ce face fondatorul controversatei companiei BlackWater, aliat al lui Trump

    Erik Prince, fondatorul companiei militare private americane Blackwater (acum...

    Președintele liberal al CJ Ilfov: Nu pot să tac după ultimele ale lui Ciucu

    Eu rămân consecvent: Ilfovenii nu sunt cetățeni de mâna...

    Noul om cheie de la Teheran

    Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a emis...

    Articole relationate

    Categorii populare