Cioloș îi condamnă pe americani. Un jurnalist apropiat acuză

Nu pot să înțeleg de ce domnul Dacian Cioloș s-a alăturat unui grup de foști demnitari europeni și a semnat o scrisoare, publicată de The Guardian, în care condamnă politica americană în Orientul Mijlociu. Nu îmi dau seama cât e de corect ca, pe de o parte, să cerem SUA să mențină trupe pe teritoriul României și să investească aproape un miliard de dolari înntr-un scut antirachetă menit să ne protejeze de amenințări din Orientul Mijlociu, iar pe de altă parte să le dăm lecții despre modul în care ar trebui să se comporte în această zonă, a scris pe facebook jurnalistul Mircea Marian, cunoscut ca un fan al fostului premier.

Nu cred că trebuie să sporim confuzia că PSD ar fi cu americanii și israelienii, iar Opoziția cu UE.Nu cred că domnul Cioloș trebuia să semneze această scrisoare, mai ales acum, în vremuri în care sprijinul SUA pentru tabăra anti-PSD este atât de important, a mai scris acesta.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić: Dacă vom câștiga alegerile, nicio ambasadă străină sau altcineva nu va fura această victorie

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat astăzi...

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Articole relationate

    Categorii populare