Ciolacu vrea regionalizare

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri că intenționează reluarea proiectului de regionalizare a României, într-o viitoare guvernare social-democrată.

În opinia sa, aceasta ar presupune reforma administrativ-teritorială a României.

„Îmi aduc aminte în programul de regionalizare când se vorbea de acei guvernatori pe zone, pe sistemul francez, de fapt asta era ideea principală, ca în aceleaşi zone să nu existe diferenţe majore de dezvoltare.

Şi cred că nu ar fi rău ca într-o viitoare guvernare să reîncepem acea discuţie care a fost implementată în Polonia şi a avut un randament foarte bun”, a declarat Ciolacu în Hunedoara.

Un proiect vechi, îngropat între timp de politicieni, se vorbea despre opt regiuni, păstrând în același timp judeţele. Tot atunci se vorbea și despre parlamente regionale și de păstrarea celei mai mari părți a banilor din taxe și impozite în zonele în care au fos colectaţi.

Actuala împărțire a României datează din 1968, iar datele financiare arată că cele mai multe dintre cele 3.000 de comune și orașe mici sunt falimentare, neputând să-și acopere costurile de funcționare.

Hot this week

Topics

Mai mult

    PRO Tv propagandă pro Bolo, Esca și Otravă contract de mii de euro de la Oradea

    Jurnalistul și scriitorul Ion Cristoiu a reacționat dur după dezvăluirea...

    Ucrainienii și-au cerut scuze lituanienilor pentru un incident cu drone. României, NU

    Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei,...

    O mega prostie legislativă se pregătește in Senat

    Realitatea e că, în timp ce toată lumea se...

    Ministrul italian al Apărării: Vom ajuta Ucraina, dar nu poate câștiga războiul

    Italia va continua să ajute Ucraina, aflată în război...

    Kremlin: Ultimele semne ale agoniei regimului de la Kiev

    Regimul de la Kiev se află în agonie și...

    Livrările de gaz natural lichefiat rusesc către țările europene sunt in creștere

    Livrările de gaz natural lichefiat (GNL) rusesc către țările...

    Rubio: Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a Starlink

    Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a...

    Articole relationate

    Categorii populare