Ciolacu vrea „Fără penali în funcţii publice”

Marcel Ciolacu a solicitat Biroului permanent şi co-preşedinţilor USR PLUS Dan Barna şi Dacian Cioloş, ca proiectul de lege „Fără penali în funcţii publice” să fie introdus pe ordinea de zi a primei şedinţe a Senatului. Liderul PSD a mai spus că apoi premierul Florin Cîţu „penal condamnat să organizeze referendumul prin care românii să se exprime dacă doresc sau nu penali în funcţii publice”.

„Tot în această sesiune voi cere ca prioritate zero la Senatul României, camera decizională, să fie introdus pe ordinea de zi proiectul de lege Fără penali în funcţii publice, astfel încât, după promulgarea legii, domnul prim-ministru, penal condamnat, să organizeze referendumul prin care românii să se exprime dacă doresc sau nu penali în funcţii publice. Eu sunt ferm convins că românii, peste 90%, nu doresc penali în nicio funcţie publică. Cer Biroului permanent al Senatului, liderului de grup al PSD şi nu în ultimul rând domnului Barna, susţinătorul proiectului Fără penali în funcţii publice, şi domnului Cioloş, să introducă pe ordinea de zi în prima şedinţă a Senatului proiectul de lege Fără penali în funcţii publice”, a declarat Marcel Ciolacu, într-o conferinţă de presă susţinută luni la sediul PSD. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kremlin: Mai avea de eliberat 17-18% din Republica Populară Donețk

    Dezacordurile teritoriale dintre Moscova și Kiev se limitează la...

    A mințit CIA cu Murmurul Șoaptelor

    Cel mai recent dispozitiv al CIA, „Ghost Murmur”, care,...

    Vance joacă Casa Albă la ruleta iraniană in Islamabad

    Pentru vicepreședintele american J.D. Vance, discuțiile dintre SUA și...

    Războiul din Iran lasă Asia fără orez

    Câmpurile cu orez pregătite pentru recoltat sunt inactive, iar...

    Articole relationate

    Categorii populare