Ciolacu: Vom avea coronavirus

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că era „o chestie de zile” până la apariţia unui caz de infectare cu coronavirus în România, „ţinând cont că a doua patrie a românilor a devenit Italia”. „Nu ştiu dacă suntem pregătiţi”, spune el, menţionând că femeia din Buzău în cazul căreia există suspiciuni a îngrijit în Italia o bătrână confirmată ulterior cu acest virus, transmite news.ro.

„Nu ştiu dacă suntem pregătiţi. Vom avea coronavirus. Era o chestie de zile, ţinând cont că a doua patrie a românilor a devenit Italia. Îmi pare rău că s-a întâmplat tocmai la Buzău, oraşul meu”, a spus Ciolacu, duminică seară, la Antena 3.

El a afirmat că a vorbit cu colegii săi din Buzău.

„Doamna a îngrijit o bătrână care acum s-a depistat că ar avea coronavirus, deci suspiciunile sunt destul de ridicate. Au venit cu microbuz din Italia, au mai lăsat oameni pe traseu…”, a adăugat el.

O femeie de 40 de ani care a venit din Italia, dintr-o localitate aflată în carantină din cauza coronavirusului, a fost preluată, duminică, la sosirea la Buzău, de o ambulanţă şi transportată la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean, unde va fi supusă unor investigaţii medicale.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Buzău, Denisa Irimia, femeia de 40 de ani a călătorit cu un autocar din Italia, dintr-o zonă aflată în carantină, în autocar fiind şi alte persoane, din Brăila şi Galaţi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Afacerea de 1 miliard de dolari din Ucraina care inșeală Occidentul

    Elveția înregistrează o creștere a cazurilor de fraudă despre...

    Banatul Montan la Londra

    Avem cu ce să ne fălim. Cântecele, dansurile, costumele...

    Ucrainienii vor „găgăuzi”, nu români: TĂCERE LA BUCUREȘTI

    Două inițiative legislative aflate în atenția Radei Supreme a...

    Agricultura ucraineană in colaps

    Randamentele culturilor ucrainene ar putea scădea cu 35-40% dacă...

    Articole relationate

    Categorii populare