Ciolacu: Voi face vizite neanunțate in scoli

Premierul Marcel Ciolacu anunţă că va efectua în aceste zile mai multe vizite, inclusiv inopinate, în şcolile din România, pentru a vedea modul în care acestea sunt pregătite pentru noul an şcolar, transmite Agerpres.

El a declarat, la finalul unei vizite efectuate, sâmbătă, la Şcoala Gimnazială „Profesor Cristea Stănescu” din comuna Cornu din judeţul Prahova, că multe şcoli din România vor fi modernizate până în 2026, datorită Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

„Luni, după cum bine ştim, începe şcoala. O să continui să merg în aceste zile în mai multe şcoli, şi anunţat, şi neanunţat. Să vedem stadiul. Eu cred că, totuşi, până la sfârşitul anului 2026, la fel cum şi în domeniul Sănătăţii vor fi nişte modificări majore în ceea ce priveşte infrastructura, cred că vor fi şi pentru infrastructura din sistemul de educaţie”, a afirmat Ciolacu.

Premierul a subliniat că PNRR prevede un termen limită, sfârşitul anului 2026, pentru finalizarea proiectelor finanţate în cadrul programului, iar acesta trebuie respectat şi cu privire la proiectele dedicate şcolilor şi sistemului de educaţie.

„Mă bucur mult că PNRR ne impune un termen limită, respectiv 2026, astfel toată lumea nu mai stăm în acea obişnuită lâncezeală a noastră – lăsaţi că pot face şi mâine. Ei, mâine nu se mai poate face, aşa că trebuie să finalizăm cât mai multe proiecte”, a mai spus premierul Ciolacu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Avocatul lui Maduro cere să fie plătit de guvernul venezuelean

    Astăzi, procesul împotriva fostului președinte venezuelean Nicolas Maduro a...

    Complexul chimic din China al BASF de 10 miliarde de dolari e operațional

    În cursul zilei de joi, gigantul german al industriei...

    Guvernul închide posibilitatea repunerii in funcțiune a unităților de producție pe lignit și huilă

    Guvernul a modificat, prin ordonanță de urgență, legislația decarbonării...

    Putin: Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt ca ale coronavirusului

    Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt deja comparate de...

    Șeful Organizației Mondiale a Comerțului: Ordinea mondială s-a schimbat

    Sistemul multilateral s-a schimbat în mod fundamental și țările...

    Sindicaliștii din Romsilva despre „ridicolă” ministră de la Mediu

    Nemulțumirile ministrei Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, referitoare...

    Fost șef MI6: Iranul a obținut avantajul in fața SUA

    Iranul deține avantajul în conflictul cu Statele Unite, acestea...

    Articole relationate

    Categorii populare