Ciolacu: Trebuie să existe un „blocaj total”, pe teritoriul României, „al oricăror firme ruseşti şi al oricăror oameni de afaceri ruşi”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat, luni, că trebuie să existe un „blocaj total”, pe teritoriul României, „al oricăror firme ruseşti şi al oricăror oameni de afaceri ruşi”.

Ciolacu a menţionat, la sediul central al PSD, că se va întâlni, în cursul zilei, cu miniştrii social-democraţi pentru a discuta cum poate ajuta Guvernul Ucraina, după care va avea loc o şedinţă a Biroului Permanent Naţional al partidului cu „colegii din teritoriu care s-au implicat în zonele de frontieră”.

„Am vorbit cu domnul preşedinte Florin Cîţu şi am convocat împreună un plen comun pentru o declaraţie a Parlamentului României în ceea ce priveşte evenimentele din Ucraina. În această declaraţie vom veni şi cu elemente din sancţiunile decise la nivelul UE şi vrem să fim foarte bine înţeleşi că ceea ce se întâmplă în Ucraina în anul 2022 depăşeşte limitele de acceptare, un stat suveran este atacat şi, în acest moment, toată lumea ne uităm fără să intervenim mai ferm”, a afirmat el.

Ciolacu a fost întrebat dacă este mulţumit de felul în care a gestionat statul roman criza refugiaţilor. „Am stat de vorbă aseară cu ministrul de Interne. Am înţeles că blocajul este în partea ucraineană, lipseşte personal. Astăzi s-a dublat personalul în vamă să nu mai staţioneze foarte mult în vama românească. (…) Vedem că foarte mulţi ucraineni nu rămân pe teritoriul României, iar cei care au rămas – s-au găsit soluţii. Haideţi să vedem cum funcţionează de astăzi”, a precizat liderul PSD. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Afacerea de 1 miliard de dolari din Ucraina care inșeală Occidentul

    Elveția înregistrează o creștere a cazurilor de fraudă despre...

    Banatul Montan la Londra

    Avem cu ce să ne fălim. Cântecele, dansurile, costumele...

    Ucrainienii vor „găgăuzi”, nu români: TĂCERE LA BUCUREȘTI

    Două inițiative legislative aflate în atenția Radei Supreme a...

    Agricultura ucraineană in colaps

    Randamentele culturilor ucrainene ar putea scădea cu 35-40% dacă...

    Articole relationate

    Categorii populare