Ciolacu: Sunt mai dinamic decât Ciucă

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, candidat la alegerile prezidenţiale, a declarat marţi, că este mai dinamic decât Ciucă şi stă mai umăr la umăr faţă de membrii Guvernului decât a stat el. Despre Mircea Geoană, Ciolacu a spus că are o ipocrizie pe care nu ar trebui să o aibă şi a adăugat că a avut şansa lui şi atunci trebuia să facă în aşa fel încât să nu se ducă la spa, într-o noapte atât de importantă ca noaptea alegerilor, Despre candidata USR, Elena Lasconi, Ciolacu a afirmat că e o doamnă respectată dar e o pălărie mare, iar despre George Simion, că e agent imobiliar şi nu vrea să îl deranjeze. 

”Un om cumsecade domnul Nicolae Ciucă, ne-am înţeles bine, totuşi, amândoi am adus o stabilitate României într-un moment foarte complicat. Sunt mai dinamic decât domnul Ciucă”, a spus preşedintele PSD, la Ştirile ProTv, întrebat cu ce se consideră mai bun decât contracandidaţii săi în alegerile prezidenţiale. 

”Îmi asum, fără nicio reţinere, şi bunele şi relele. Stau mai umăr la umăr faţă de membrii Guvernului decât a stat domnia sa. Dar nu neapărat e ceva de rău, e din firea lucrurilor, cum am fost crescuţi”, a mai spus Ciolacu despre preşedintele PNL.  

Despre Mircea Geoană, Ciolacu a spus că este ”mai adaptat zilei de astăzi din România şi a mediului din România”.

”A făcut prea multe concesii în trecut şi a prins o politică pe care eu nu aş fi făcut-o, mă bucur că eram la momentul acela la un nivel mai mic”, a spus preşedintele PSD.

El a continuat: ”Ce nu înţeleg, un om instruit, de altfel, (..) care a învăţat, are o ipocrizie pe care nu ar trebui să o aibă”.

”Eu am ajuns în funcţia de prim-ministru datorită colegilor mei din PSD şi datorită unui partid, nu trebuie să ne fie ruşine”, a mai spus Marcel Ciolacu, precizând că ”se tot vorbeşte, când te înscrii în cursa pentru preşedinte, de ce scheleţi ai, dar lui nu îi este ruşine de nimic”.

”Să dovedească, îl invit. A avut şansa dânsului, atunci trebuia să facă în aşa fel încât să nu se ducă la spa, într-o noapte atât de importantă ca noaptea alegerilor”, a mai arătat Ciolacu.

Ciolacu a vorbit şi despre Elena Lasconi. ”E o doamnă respectată, nu am să vorbesc niciodată urât despre o doamnă, nu că mi-ar da vreun motiv doamna Lasconi. E o funcţie, o pălărie mare”, a spus Ciolacu.

”În viaţă, ca să nu fii ridicol, nu trebuie să sari nişte etape”, a mai spus el.

Despre George Simion, Ciolacu a spus: ”El e agent imobiliar în acest moment, nu vreau să îl deranjez prea mult. E grobian, cred că ne dorim altceva pentru România”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    PRO Tv propagandă pro Bolo, Esca și Otravă contract de mii de euro de la Oradea

    Jurnalistul și scriitorul Ion Cristoiu a reacționat dur după dezvăluirea...

    Ucrainienii și-au cerut scuze lituanienilor pentru un incident cu drone. României, NU

    Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei,...

    O mega prostie legislativă se pregătește in Senat

    Realitatea e că, în timp ce toată lumea se...

    Ministrul italian al Apărării: Vom ajuta Ucraina, dar nu poate câștiga războiul

    Italia va continua să ajute Ucraina, aflată în război...

    Kremlin: Ultimele semne ale agoniei regimului de la Kiev

    Regimul de la Kiev se află în agonie și...

    Livrările de gaz natural lichefiat rusesc către țările europene sunt in creștere

    Livrările de gaz natural lichefiat (GNL) rusesc către țările...

    Rubio: Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a Starlink

    Ucraina nu are acces la Starshield, versiunea militară a...

    Articole relationate

    Categorii populare