Ciolacu: România se află acum în prima linie a democraţiei occidentale şi contăm pe sprijinul Statelor Unite ale Americii pentru a o apăra împreună

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Marcel Ciolacu, afirmă, vineri, după ce a participat la discuţii cu vicepreşedintele american Kamala Harris, că România se află în prima linie a democraţiei occidentale. Ciolacu a reiterat sprijinul României pentru refugiaţii din Ucraina, relatează News.ro.

”România se află acum în prima linie a democraţiei occidentale şi contăm pe sprijinul Statelor Unite ale Americii pentru a o apăra împreună. Acesta este mesajul principal pe care i l-am transmis astăzi doamnei vicepreşedinte al SUA, Kamala Harris, pe care am asigurat-o de deplinul nostru angajament în protejarea valorilor noastre democratice şi a intereselor de securitate pe care naţiunile noastre le au în calitate de aliaţi NATO”, a scris, vineri, pe Facebook, Marcel Ciolacu.

Acesta apreciază că ”trebuie să fim conştienţi că ceea ce se întâmplă în Ucraina are un impact direct asupra noastră, a tuturor”.

”Lumea s-a schimbat, iar noi ne confruntăm cu o nouă realitate. Acest lucru înseamnă noi provocări pentru poporul nostru, pentru economia noastră şi pentru structura noastră socială. Vom continua să sprijinim refugiaţii care ajung în ţara noastră, dar trebuie să ne gândim şi la familiile noastre şi la copiii noştri. De aceea, parteneriatul nostru strategic trebuie să fie dezvoltat şi să includă o cooperare economică mai puternică. Investiţii americane în energie, apărare, comerţ şi sectoarele financiare sunt absolut esenţiale”, a mai transmis Ciolacu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rromii își aleg propria reprezentare politică: primul Congres al Partidului Uniunea Rromilor

    Partidul Uniunea Rromilor (P.U.R.) își ține primul congres vineri,...

    De ce a pedepsit Musk Ucraina

    Elon Musk, CEO-ul SpaceX (proprietarul sistemului de sateliți Starlink),...

    Florentin Pandele argumentează de ce Voluntariul ar trebui să fie municipiu

    Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea...

    Senatoarea Horga: PSD minte

    PSD minte. O știm deja. A devenit un brand...

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Articole relationate

    Categorii populare