Ciolacu: România a obţinut poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi unul dintre cele mai importante portofolii – Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie

Premierul Marcel Ciolacu afirmă că România a obţinut, prin Roxana Mînzatu, poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi unul dintre cele mai importante portofolii – Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie.

”Pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană, România a obţinut poziţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi unul dintre cele mai importante portofolii – Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie. Un portofoliu major, care va administra o cincime din bugetul UE, mai exact 235 de miliarde de euro. Practic, România devine parte a deciziei în Uniunea Europeană”, a anunţat, marţi, pe Facebook, Marcel Ciolacu.

Potrivit premierului, Roxana Mînzatu, propunerea României de comisar european, va coordona atât partea de educaţie, cât şi zona de politici sociale, dar şi programele de finanţare aferente acestor domenii, respectiv Fondul Social European Plus, Fondul Social pentru Climă şi Erasmus+.

”Astăzi eforturile românilor au primit şi recunoaşterea binemeritată prin acest portofoliu ce combină o greutate politică semnificativă şi fonduri substanţiale ale UE, cu potenţial legislativ şi politic solid şi acces esenţial la serviciile şi agenţiile Comisiei”, a adăugat Ciolacu.

El a amintit că în prezent România este reprezentată la cel mai înalt nivel al conducerii Uniunii prin: Roxana Mînzatu, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar al unuia dintre cele mai relevante portofolii în arhitectura noii Comisii, Victor Negrescu, vicepreşedinte al Parlamentului European, Dragoş Benea, preşedinte al uneia dintre cele mai importante comisii din PE – Comisia REGIO, de dezvoltare regională.

”Aceste poziţii importante ocupate de România, prin membri ai familiei social-democrate europene, reprezintă în mod evident o recunoaştere în premieră a rolului şi importanţei ţării noastre la nivelul Uniunii Europene. Toţi cei care denigrau ţara noastră şi capacitatea noastră de negociere la Bruxelles au primit astăzi o lecţie extrem de dură: niciodată nu e bine să îţi vorbeşti de rău ţara peste hotare, ci să te lupţi şi să contribui la dezvoltarea ei”, a conchis Ciolacu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Avocatul lui Maduro cere să fie plătit de guvernul venezuelean

    Astăzi, procesul împotriva fostului președinte venezuelean Nicolas Maduro a...

    Complexul chimic din China al BASF de 10 miliarde de dolari e operațional

    În cursul zilei de joi, gigantul german al industriei...

    Guvernul închide posibilitatea repunerii in funcțiune a unităților de producție pe lignit și huilă

    Guvernul a modificat, prin ordonanță de urgență, legislația decarbonării...

    Putin: Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt ca ale coronavirusului

    Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt deja comparate de...

    Șeful Organizației Mondiale a Comerțului: Ordinea mondială s-a schimbat

    Sistemul multilateral s-a schimbat în mod fundamental și țările...

    Sindicaliștii din Romsilva despre „ridicolă” ministră de la Mediu

    Nemulțumirile ministrei Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, referitoare...

    Fost șef MI6: Iranul a obținut avantajul in fața SUA

    Iranul deține avantajul în conflictul cu Statele Unite, acestea...

    Articole relationate

    Categorii populare