Ciolacu: PSD a recunoscut seria de multiple greşeli pe care le-a făcut şi că nu a ştiut să comunice mai bine ce intenţiona să facă de fapt în privinţa justiţiei

Partidul Social Democrat a recunoscut seria de multiple greşeli pe care le-a făcut şi că nu a ştiut să comunice mai bine ce intenţiona să facă de fapt în privinţa justiţiei, a declarat, miercuri, preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu.

„Transmitem la toată lumea faptul că PSD a recunoscut seria de multiple greşeli pe care le-a făcut şi nu a mai făcut acum un Comitet Executiv de formă, să păcălim pe cineva şi de fapt să rămânem tot noi sau că ne-am întâlnit ca să împărţim nişte funcţii. De această dată, cu certitudine, se vede clar că nu a fost o împărţire de funcţii, sunt doar două funcţii – eu preşedinte interimar şi Paul Stănescu secretar general – pentru organizarea alegerilor, restul colegilor sunt membri ai acestui comitet”, a afirmat Ciolacu.

Referitor la greşelile făcute, el a spus că PSD nu a ştiut să comunice mai bine şi să iasă din „acest hăţiş cu legile Justiţiei”.

„În ceea ce priveşte lupta cu justiţia reală sau ireală – că s-a vorbit foarte mult că am modificat coduri penale ca să îl scăpăm pe Liviu Dragnea şi ştim cu toţii unde este Liviu Dragnea, deci a fost o mare minciună din punctul meu de vedere. (…) Nu am ştiut să ieşim din acest hăţiş cu legile Justiţiei, nu am ştiut să comunicăm mai bine de fapt ceea ce voiam să facem. Eu când am fost ales preşedintele Camerei am spus că nicio lege nu va veni la vot în plen până când toate asociaţiile lucrative nu îşi vor da un punct de vedere. Este treaba Comisiei juridice să invite toate organizaţiile, CSM. Până când nu îşi vor spune un punct de vedere, nu o să intre în plen vreo iniţiativă de modificare”, a adăugat Ciolacu. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Grecia atrage atenția UE că interdicția pentru GNL-ul rusesc va afecta economia europeană

    Grecia și-a exprimat îngrijorarea serioasă cu privire la impactul...

    România a câștigat „Zmeura de Aur” la dezastru economic

    De aproximativ 10 luni, România domină detașat primul loc...

    „Hackerii ruși” din furtul secolului umflă conturile statului român

    Un presupus atac cibernetic a vizat aplicația Agenției Naționale...

    Serbia spune că va atrage investiții americane de 20 miliarde dolari

    Ministrul sârb pentru Integrări Europene, Nemanja Starović a declarat...

    Air Serbia a ajuns la 40 de avioane și se extinde, TAROM are 12

    Directorul general al Air Serbia, Jirži Marek, a declarat...

    Dictatura lui Péter Magyar

    Pe 17 iulie, președintele ungar Tamás Szujok trebuie să...

    Articole relationate

    Categorii populare