Ciolacu: Prin expoziţia Brâncuşi de la Timişoara, România arată că este capabilă să construiască un eveniment de nivel internaţional

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a afirmat că prin expoziţia dedicată sculptorului Constantin Brâncuşi, parte a programului cultural „Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”, România a reuşit să arate lumii că este capabilă construiască un eveniment de nivel internaţional, lansând o invitaţie către români să vină împreună cu copiii la Timişoara pentru a vedea şi a simţi „forţa acestui geniu artistic pe care România l-a oferit întregii lumi”.

Şeful Executivului efectuează sâmbătă o vizită la Timişoara.

„Am vizitat, astăzi, cea mai importantă expoziţie dedicată sculptorului Constantin Brâncuşi, organizată în ultima jumătate de secol, în România. Am fost, deopotrivă, impresionat de lucrările de excepţie expuse şi bucuros că România a reuşit, astfel, să arate lumii că este capabilă să construiască un eveniment de nivel internaţional, parte a programului cultural „Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”. Sunt mândru că, prin această expoziţie, Brâncuşi se întoarce simbolic acasă şi invit cât mai mulţi români să vină împreună cu copiii la Timişoara, să vadă şi să simtă forţa acestui geniu artistic pe care România l-a oferit întregii lumi!”, a afirmat Marcel Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vance: Trump vrea să facă afaceri cu Rusia

    Președintele SUA, Donald Trump, dorește să restabilească comerțul cu...

    Bloomberg: Trump vrea să devină patronul Cubei. Cum va face asta

    Strategia președintelui american Donald Trump pentru Cuba vizează creșterea...

    Reuters dezvăluie identitatea reală a lui „Banksy”

    Numele real al artistului stradal care își ascunde identitatea...

    Articole relationate

    Categorii populare