spot_img
sâmbătă, 21 februarie, 2026
-1.8 C
București

Ciolacu: Pachetul de măsuri „Sprijin pentru România” are o valoare de aproximativ 17,3 miliarde de lei, din care peste 7 miliarde pentru pachetul social

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că pachetul de măsuri „Sprijin pentru România” are o valoare de aproximativ 17,3 miliarde de lei, din care peste 7 miliarde pentru pachetul social. El spune că măsurile vor fi definitivate luni, în şedinţa coaliţiei, iar apoi vor fi prezentate public.

„În acest moment s-a mai pregătit un pachet, «Sprijin pentru România», de aproximativ 17,3 miliarde (de lei – n.r.) (…) şi am plecat în primul rând să găsim sursa de finanţare, să rămână sustenabil şi să avem un buget totuşi sustenabil anul acesta, cu toate aceste crize suprapuse. S-au găsit fonduri şi am început să discutăm cu comisarii europeni ca din exerciţiul financiar 2016-2020, unde iarăşi, cu regret trebuie să o spun, în cei doi ani de guvernare nu s-a reuşit o absorbţie măcar cât media europeană. Şi au fost de acord, şi Comisia este de acord ca să mutăm anumite sume, respectiv vreo 7 miliarde, 7,2 miliarde din cele 17,3, pentru pachetul social, să-l prindem din banii europeni”, a declarat Ciolacu, miercuri seară, la România TV.

Întrebat dacă există un acord al Comisiei Europene, Ciolacu a replicat: „Există discuţii şi au început hârtiile să se facă între MIPE, Guvernul României şi Comisia Europeană”.

Răspunzând unei întrebări, Ciolacu a declarat: „Categoric va exista creştere economică. Poate nu cea estimată”.

Ciolacu a adăugat că, din restul de 10 miliarde de lei, 5 miliarde vor merge pe scheme de ajutor în economie şi 5 miliarde „este efortul pe ordonanţa de urgenţă pe care Guvernul o să o adopte săptămâna viitoare, cea cu scumpiri, cu preţurile din construcţii”.

„Am venit şi am avut discuţii atât cu primul ministru, cât şi cu preşedintele Kelemen Hunor care sunt priorităţile. Este pentru prima oară când vorbim de ceva cu o anumită prevenţie, ne gândim la ce poate să fie răul răului, o criză alimentară, şi încercăm să ajutăm zona de agricultură, industria alimentară şi procesarea de produse alimentare, inclusiv stocare de produse alimentare”, a afirmat el.

El a mai afirmat că în zona socială „se merge ţintit pe persoanele vulnerabile”, fiind luate măsuri şi în domeniul medical.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Riscurile pentru America și lume a unui atac împotriva Iranului

    Un posibil atac american asupra Iranului ar reprezenta un...

    Consilierul lui Nicușor despre vizita in SUA: Am fost mai puţin izolaţi decât se spune

    Consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Marius Lazurca, a declarat...

    Semne că urmează un atac in Iran

    Statele Unite au început să evacueze trupele staționate în...

    Trupele de elită cubaneze obligate să plece din Venezuela

    Consilierii militari și trupele de elită cubaneze părăsesc Venezuela,...

    Slovacia îi dă ultimatum lui Zelenski: Dacă nu, luni vă tăiem curentul

    Dacă președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu reușește să reia...

    India vrea să scape cu Brazilia de metalele rare din China

    Premierul indian Narendra Modi a anunțat sâmbătă semnarea unui...

    Articole relationate

    Categorii populare