Ciolacu: Nu este prioritară suspendarea lui Iohannis

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marţi seara, că suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis nu reprezintă o prioritate pentru România, mai ales în condiţiile unei majorităţi precare în Parlament.

Ciolacu a afirmat că suspendarea preşedintelui, adusă în discuţie de liderul AUR George Simion, reprezintă „o temă falsă”, adăugând că atâta vreme cât nu există majoritate pentru instalarea unui Guvern, nu se poate pune problema suspendării şefului statului.

„Există vreo majoritate în acest sens? Există o prioritate a românilor acum suspendarea domnului Iohannis? Momentan, Partidul Social Democrat este cea mai stabilă forţă politică din România şi cea mai responsabilă. Nu cred că prioritatea românilor acum este suspendarea. Aici facem diferenţa dintre partidele care câştigă alegeri şi partide care încearcă de la un scor mic să vină cu lucruri fantastice (…) care să schimbe agenda. Nu cred că agenda publică este acum suspendarea domnului Iohannis. Nu că nu ar trebui suspendat domnul Iohannis. Ca să suspenzi un preşedinte îţi trebuie o majoritate în Parlament. Mie mi se pare o temă falsă în acest moment”, a precizat Marcel Ciolacu, într-o emisiune la Antena3.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Băsescu cere raționalizarea carburanților: Un plin pe lună

    Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, despre criza...

    Războiul din Iran scumpește croazierele

    Din cauza războiului cu Iranul și a creșterii prețurilor...

    Scandalul ouălor cu picioare ale lui Fritz

    Instalațiile decorative amplasate în Piața Unirii au generat un conflict artistic,...

    Fost analist CIA: Războiul din Iran va crea o criză economică fără precedent

    Consecințele economice ale atacului lansat de Statele Unite și...

    Tatăl lui Elon Musk vrea să conducă o colonie de sud-africani în Rusia

    Tatăl lui Elon Musk, Errol, intenționează să organizeze și...

    Inteligența artificială nu a ajutat America in Iran

    Speranțele SUA pentru un război „fără contact” cu Iranul,...

    Articole relationate

    Categorii populare