Ciolacu: Noul plan ”REPowerEu” pe care-l vom prezenta CE va fi axat pe programe dedicate direct românilor

Noul plan „REPowerEu”, în valoare totală de 1,4 miliarde de euro, pe care Guvernul îl va trimite la Comisia Europeană până la sfârşitul lunii august va fi axat pe programe dedicate direct românilor, 600 de milioane de euro urmând să fie alocaţi pentru achiziţii de panouri solare şi baterii pentru stocarea energiei, iar alte 500 de milioane de euro pentru eficientizarea energetică a locuinţelor, a anunţat, joi, prim-ministrul Marcel Ciolacu.

„1,1 miliarde de euro pentru români pentru panouri fotovoltaice şi eficientizarea energetică a locuinţelor! Noul plan „REPowerEu”, în valoare totală de 1,4 miliarde de euro, pe care îl vom trimite la Comisia Europeană până la sfârşitul lunii august va fi axat pe programe dedicate direct românilor! Concret, vor fi peste 600 de milioane de euro pentru achiziţii de panouri solare şi baterii pentru stocare a energiei. Aproximativ 60 de mii de gospodării vor putea accesa acest program, iar valoarea fiecărui grant va fi de aproximativ 10 mii de euro cumulat. În paralel, alţii 500 de milioane de euro vor merge pentru amenajarea locuinţelor în vederea reducerii consumului de energie şi implicit a facturilor cu până la 30%. Iar o pondere semnificativă dintre aceşti bani va fi alocată ţintit către populaţia vulnerabilă şi cei din mediul rural”, a scris Ciolacu, pe Facebook.

Premierul şi-a exprimat convingerea că ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene va obţine la Bruxelles aprobarea planului asumat de România.

„Asta înseamnă să faci un plan în care să ţii cont de necesităţile oamenilor şi nu de interese personale sau de grup aşa cum s-a întâmplat în trecut atunci când acest plan a fost respins de Comisie! Şi am încredere că ministrul Fondurilor Europene va obţine la Bruxelles ceea ce trebuie pentru români şi pentru România”, a transmis Ciolacu. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a dat 90 miliarde de euro Ucrainei, Leyen spune că mai trebuie dați 70

    Împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei...

    Trump își dă afară purtătoarea de cuvânt după câteva zile

    Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua...

    Șeful CJ Mureș anunță o nouă creșă la Miercurea Nirajului

    Am inaugurat o nouă creșă cu 40 de locuri...

    Mehedinți vrea să profite la maximum de viitorul Program Interreg IPA România–Serbia pentru 2028–2034

    La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a...

    Merz: Susțin atacurile ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești

    Cancelarul german Friedrich Merz a susținut astăzi Ucraina în...

    Vučić: Croația se amestecă brutal în alegerile din Serbia

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat în...

    Articole relationate

    Categorii populare