Ciolacu: Nicio persoană nu trebuie să stea într-o funcţie administrativă, locală sau centrală, mai mult de două mandate

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că a discutat ”destul de des” în interiorul partidului despre posibilitatea limitării numărului de mandate de care un membru ar putea beneficia la nivel local sau central, el arătând că pot exista situaţii în care oamenii se pot ”îndepărta de realitate”. El adaugă că, în condiţiile în care o hotărâre în acest sens ar fi neconstituţională, o astfel de măsură poate fi dispusă doar prin decizie la nivelul partidului.

”Din punctul meu de vedere, foarte clar, şi acest lucru l-am discutat destul de des în interiorul partidului, nicio persoană nu trebuie să stea într-o funcţie administrativă, locală sau centrală, mai mult de două mandate. Nu poţi să o faci constituţional, să îngrădeşti dreptul cuiva de a… în schimb, pe linie de partid, pentru că candidaturile la preşedinte de Consiliu Judeţean sau primar de municipiu reşedinţă de judeţ… nu poţi, încet-încet, e poate în firea omului, te îndepărtezi de realitate”, a afirmat Marcel Ciolacu, luni seară, la Antena 3. Afirmaţia a fost făcută în contextul unei discuţii despre Dumitru Buzatu, aflat de zeci de ani în funcţii publice la nivel local sau central şi prins în flagrant primind mită de 1,25 milioane de lei.

Ciolacu a spus că ”au mai rămas foarte puţini” politicieni în PSD care să se afle în funcţii de foarte mulţi ani.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Ucraina are nevoie de un alt președinte

    Ucrainenii trebuie să aleagă un nou președinte care să...

    Analist rus despre ce câștigă Rusia din afacerea motorinei cu Trump

    Analistul rus Serghei Markov a analizat pe canalul său...

    Al treilea atac cu cuțitul într-o școală din Polonia în ultimele patru zile

    Trei persoane au fost rănite astăzi într-un atac cu...

    Lufthansa și Air France-KLM vor să distrugă RyanAir

    RyanAir, cea mai mare companie aeriană din Europa, și-a...

    Miliardar ucrainean îi cere capul lui Zelenski

    Miliardarul ucrainean și fostul deputat Vadim Novinski i-a cerut...

    Marele jaf arheologic din Clisura Dunării REPORTAJ VIDEO ANDREI BĂDIN

    Marele jaf arheologic de pe Clisura Dunării este un...

    RMN de înaltă performanță la Spitalul din Drobeta

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Articole relationate

    Categorii populare