Ciolacu: Nicio pensie nu scade în urma recalculării, inclusiv în cazul pensionarilor care au activat în condiţii grele de muncă

Premierul Marcel Ciolacu a avut vineri, la Suceava, o întâlnire cu reprezentanţii minerilor în urma căreia a afirmat că nicio pensie nu scade în urma recalculării efectuată în baza noii legi a pensiilor, inclusiv în cazul drepturilor cuvenite pensionarilor care au muncit în condiţii grele de muncă.

„Întotdeauna i-am respectat pe oamenii care muncesc, cu atât mai mult pe cei care muncesc în condiţii grele! De aceea, ne-am şi luptat să ţinem minele deschise atunci când exact cei care acum mimează grija pentru mineri le închideau, fără nicio remuşcare, prin PNRR. Nicio pensie nu scade în urma recalculării – a fost condiţia esenţială pentru a adopta această lege. Astfel, am putut să-i protejăm pe toţi pensionarii care, fără a avea vreo vină, au primit de-a lungul timpului pensii mai mari decât cele cu aceeaşi bază contributivă şi cu aceleaşi condiţii de muncă. Şi, contrar minciunilor celor care au redactat PNRR, doar 4,4% din totalul pensiilor se află în această situaţie. Inclusiv aceste pensii vor rămâne la acelaşi nivel, pentru că am reuşit să-i convingem pe reprezentanţii Comisiei Europene că nu e corect şi nici constituţional să li se şteargă drepturile cuvenite pensionarilor care au muncit în condiţii grele de muncă”, a afirmat Marcel Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

El a subliniat că în legea actuală (360/2023) „s-au menţinut beneficiile acordate celor care au muncit în condiţii speciale (gr. I) sau condiţii deosebite de muncă (gr. II), atât în privinţa recunoaşterii unor stagii de cotizare complete mai scurte, cât şi în privinţa acordării unui punctaj suplimentar la pensie”.

„Toate aceste lucruri le-am discutat astăzi la Suceava cu reprezentanţii minerilor. Şi în continuare vom discuta cu reprezentanţii Comisiei pentru a găsi soluţii tranzitorii în ceea ce priveşte anii de vechime necesari ieşirii la pensie, astfel încât nimeni să nu fie nedreptăţit „, a mai afirmat Ciolacu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Șeful Pentagonului: Jurnaliștii sunt oponenții lui Isus

    Secretarul american al Apărării, Pete Hegsett, a criticat astăzi...

    Peter Magyar anunță că nu va renunța la reducerile de prețuri la carburanți stabilită de Orbán

    Liderul partidului Tisza, care a câștigat alegerile parlamentare din...

    Vânzările Dacia se prăbușesc in România: -50%

    Scăderile înmatriculărilor Dacia din primele trei luni ale anului...

    Șeful CJ Caras Severin: Ultimul tun al lui Bolojan

    Intenția Guvernului Bolojan – exprimată de vicepremierul Oana Gheorghiu...

    Hramul Catedralei Episcopale din Drobeta Turnu Severin

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Șeful CJ Mehedinți anunță modernizarea unui drum important

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a semnat ...

    Viktor Orbán: Eu sunt vinovat pentru înfrângere, vom face o restaurare completă a Dreptei

    Prim-ministrul ungar Viktor Orbán a declarat astăzi că este...

    Articole relationate

    Categorii populare