Ciolacu: Mergem la preşedintele României cu 2 variante de premier: Prima variantă va fi ocuparea prin rotaţie a funcţiei de premier de către preşedinţii celor 2 partide

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică, la finalul negocierilor cu PNL, că preşedintele ţării este îndreptăţit, prin Constituţie, să desemneze premierul şi că acestuia îi vor fi propuse două variante.

Într-o declaraţie acordată presei, acesta a arătat că prima variantă va fi ocuparea prin rotaţie a funcţiei de premier de către preşedinţii celor două partide. El a arătat că a doua variantă ar putea fi cea conform căreia va fi stabilit un premier din rândul celor două partide.

„Urmează să mergem la preşedintele României cu două variante şi să stabilim. Ştiţi foarte bine că preşedintele României este îndreptăţit, prin Constituţie, să desemneze primul ministru. (…) Este varianta, prima – prin rotaţie, preşedinţii celor două partide. Vom vedea şi varianta agreată de către preşedinte. (…) Eu aş dori ca fiecare să ne respectăm atribuţiile constituţionale pe care le avem. Asta este abordarea pe care eu o am”, a precizat Ciolacu.

Şi premierul interimar Florin Cîţu, preşedintele PNL, a declarat, duminică, după o nouă rundă de negocieri PNL-PSD la Palatul Parlamentului, că se va merge la preşedintele Klaus Iohannis cu mai multe variante de premier din partea celor două partide.

Hot this week

Topics

Mai mult

    A mințit CIA cu Murmurul Șoaptelor

    Cel mai recent dispozitiv al CIA, „Ghost Murmur”, care,...

    Vance joacă Casa Albă la ruleta iraniană in Islamabad

    Pentru vicepreședintele american J.D. Vance, discuțiile dintre SUA și...

    Războiul din Iran lasă Asia fără orez

    Câmpurile cu orez pregătite pentru recoltat sunt inactive, iar...

    Putin ordonă implementarea inteligenței artificiale

    Președintele Vladimir Putin a instruit guvernul, împreună cu liderii...

    Trump prelungește ridicarea embargoului asupra petrolului rusesc

    Administrația Trump ar putea anunța astăzi, 10 aprilie, o...

    Articole relationate

    Categorii populare