Ciolacu insistă că moțiunea de cenzură va ajunge la vot

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că Guvernul nu va putea evita un vot pentru o moţiune de cenzură din partea PSD, fie că se va vota actuala moţiune, fie că va fi vorba de una depusă în sesiunea ordinară.

„Suntem în opoziţie, am introdus o moţiune de cenzură. Cu adevărat, pentru prima dată în România a fost introdusă în sesiune extraordinară. Nu consider că este un eşec, deoarece în acest moment nu avem un vot. Nu ne aşteptam ca parcursul până la votul pe moţiune să fie atât de lung. (…) Ştim şi noi şi domnul Orban că dacă această moţiune ajunge la vot, trece. (…) Avem dreptul, constituţional, ca să depunem o moţiune de cenzură în sesiune ordinară. Nimeni nu poate să ia acest drept opoziţiei. Noi, începând cu ziua de mâine, intrăm în sesiune ordinară. (…) Va fi vot pe moţiune. Că va fi pe această moţiune, că va fi pe o moţiune în sesiunea ordinară, până la urmă nu vor putea evita”, a declarat Marcel Ciolacu, într-o emisiune la Antena 3.

Acesta a adăugat faptul că din punct de vedere politic, pentru actuala moţiune se aşteaptă decizia CCR, pentru care un prim termen este fixat pe 15 septembrie, context în care probabil se va prefera soluţia depunerii unei noi moţiuni, în sesiunea ordinară.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare