spot_img
marți, 13 ianuarie, 2026
-3.9 C
București

Ciolacu: Dezvoltare prin patriotism economic, adică prin investiţii şi producţie aici, în România

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că guvernarea social-democraţilor se referă la dezvoltare prin patriotism economic, adică prin investiţii şi producţie aici, în România. El vorbeşte despre 19 proiecte de investiţii în valoare de 6,4 miliarde de lei care au fost aprobate săptămâna aceasta.

”Viziunea PSD privind guvernarea se referă la dezvoltare prin patriotism economic, adică prin investiţii şi producţie aici, în România! 19 proiecte de investiţii în valoare de 6,4 miliarde de lei, din care 2,2 miliarde ajutor de stat, au fost aprobate săptămâna aceasta prin schema de ajutor de stat pentru stimularea investiţiilor cu impact major în economie derulată de Ministerul Finanţelor (HG 807)”, a scris, duminică, pe Facebook, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu.

Potrivit acestuia, este vorba despre ”un efect triplu de multiplicare în economie şi peste 4 mii de noi locuri de muncă care vor fi create”.

”Vom contribui astfel la dezvoltarea unor industrii competitive în România: industria auto, industria materialelor de construcţii, industria alimentară, industria IT, industria farmaceutică, activităţi de asistenţă spitalicească şi fabricarea produselor din cauciuc”, a mai afirmat liderul PSD.

Ciolacu susţine că aceasta este singura cale structurală de a atinge cele 3 mari obiective ale guvernării:

1. Creştere economică prin producţie şi investiţii în România;

2. Stoparea creşterii preţurilor şi refacerea puterii de cumpărare;

3. Crearea de locuri de muncă mai multe şi mai bine plătite.

”Am promis că vom trece de la economia bazată pe consum de bunuri din import la economia bazată pe producţie aici, în România. În 2023 şi 2024 vom întoarce în economie şi pentru populaţie 8-10% din PIB, de 5 ori mai mult decât în timpul guvernărilor anterioare”, a mai afirmat preşedintele social-democraţilor.

Marcel Colacu ar urma să fie viitorul premier, odată ce va avea loc rotativa guvernamentală.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Americanii testează dispozitivul sindromului Havana

    Departamentul Apărării al SUA a petrecut peste un an...

    Banii dați in secret de Cehia Ucrainei

    Fostul guvern ceh, condus de Petr Fiala, a alocat...

    LOVITURĂ PENTRU ZELENSKI: Deputații au refuzat un ministru

    Deputații ucraineni nu au aprobat astăzi numirea ministrului Apărării,...

    Trump supărat pe procurorul general

    Președintele american Donald Trump a criticat-o în repetate rânduri...

    Senator PNL de Hunedoara pe loc albastru la mall

    Știți ce înseamnă un loc albastru într-o parcare de...

    Sancțiunile americane pentru comerțul cu Iranul lovesc India

    India va fi obligată să își reconsidere politica comercială...

    Articole relationate

    Categorii populare