spot_img
1.6 C
București
sâmbătă, decembrie 28, 2024
AcasăAnalizeCiolacu, despre Religia ca materie opţională la Bacalaureat: Religia aduce cunoaştere, nu...

Ciolacu, despre Religia ca materie opţională la Bacalaureat: Religia aduce cunoaştere, nu aduce supunere

-

Liderul social-democraţilor Marcel Ciolacu a declarat, vineri pa Piteşti, că se întreabă de unde există atâta înverşunare şi ură din partea unora împotriva Bisericii şi a comparat acest comportament cu perioada comunismului care a încercat să facă acelaşi lucru. Despre faptul că reprezentanţii cultelor religioase au propus ca Religia să fie materie opţională la Bacalaureat, Ciolacu a precizat că „ne-am crescut copiii în valorile creştine” şi „cu cât vom încerca să impunem progresismul, atunci când el nu este acceptat, atunci când oamenii nu se regăsesc în aceste valori, atunci de fapt vom încuraja populismul şi extremismul”. Preşedintele PSD a adăugat că partidul pe care îl conduce apără valorile creştine însă este şi tolerant. „Suntem una dintre cele mai sigure ţări din lume şi una dacă nu cea mai tolerantă ţară din lume”, a conchis el.

- Reclama -

„Atitudinea noastră publică trebuie să fie una de smerenie, pentru că asta este cea mai mare calitate a unui creştin. (…) Stau să mă întreb de unde au atâta înverşunare şi atâta ură, aş putea spune, împotriva Bisericii. Parcă trăim vremurile după timpul lui Ceauşescu, în care comunismul a încercat acelaşi lucru. Aici nu vorbim numai de Biserica Ortodoxă, aici vorbim de toate cultele cu reprezentare şi recunoaştere naţională. Dacă toate cultele, împreună cu colegul nostru Titus Corlăţean, au stat de vorbă şi au găsit oportun ca una dintre materiile, şi specific foarte clar, din materiile opţionale la Bacalaureat să fie Religia, ce anume ne deranjează? Suntem creştini, ne-am crescut copiii în valorile creştine. Cum adică eu îmi dau cu părerea dacă unul dintre copiii sau nepoţii dumneavoastră doreşte să opteze ca materie de Bacalaureat – Religia. Religia aduce cunoaştere, religia nu aduce supunere. Religia deschide perspective. Cu cât vom încerca să impunem progresismul, atunci când el nu este acceptat, atunci când oamenii nu se regăsesc în aceste valori, atunci de fapt vom încuraja populismul şi extremismul. Trebuie să spunem aceste lucruri. PSD apără valorile creştine. Totodată, este tolerant. Toate religiile trebuiesc reprezentate şi toate religiile trebuiesc privite egal în România, lucru care se întâmplă”, a afirmat Marcel Ciolacu, vineri la Piteşti, la Conferinţa judeţeană de alegeri a PSD Argeş.

- Advertisement -

El a mai spus că „nu trebuie să ne mai impună nimeni nimic în perioada următoare”.

„Au încercat unii timp de 50 de ani. Lăsaţi-ne să ne trăim viaţa cum considerăm noi mai bine. Suntem una dintre cele mai sigure ţări din lume şi una dacă nu cea mai tolerantă ţară din lume. Cred în valorile europene, cred în dezvoltarea României accesând fondurile europene şi mai mult, implementând politicile europene în România, dar avem diversitatea noastră. Trebuie să ne apărăm unitatea prin diversitate. Mă bucur mult că încet-încet, la nivelul coaliţiei, am început să apărăm aceleaşi valori”, a completat Ciolacu.

- Advertisement -

Liderul PSD a mai precizar că multe dintre valorile în care el crede le regăşeşte şi la premierul şi preşedintele PNL Nicolae Ciucă. Acesta a vorbit şi despre valori pe care nu avem dreptul să le schimbăm pentru că altfel ne-am pierde identitatea naţională. Ciolacu a mai afirmat că Biserica şi Armata sunt cei doi stâlpi ai societăţii româneşti şi dacă sunt acestea două sunt atacate, atunci societatea rămâne fără valori.

„Multe dintre lucrurile în care cred, din valorile în care cred, din principiile pe care le am le regăsesc şi în Nicolae Ciucă. Nu am nicio reţinere. Nu ştiu de ce ei au anumite teme şi de ce încearcă întotdeauna să nu spunem adevărul. Numai aşa putem să ne ridicăm la nivelul aşteptat de către români – spunând adevărul, implicându-ne. Românii aşteaptă oameni competenţi şi soluţii. Şi să intervenim rapid, pentru că îşi apără nivelul lor de trai şi modul lor de a trăi. Oricum lumea se schimbă. Nu putem să schimbăm valorile. Nu avem acest drept. Ne pierdem identitatea naţională. Nu întâmplător Biserica şi Armata sunt în vârful sondajelor de opinie. Sunt cei doi stâlpi. Ce facem? Îi atacăm şi pe ei? Ce mai rămâne din societate fără valori?”, a concluzionat Marcel Ciolacu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img