Ciolacu despre procesul pe Roșia Montană: M-am obişnuit ca notele de plată să-mi vină mie, ca şi prim-ministru, pentru toate tâmpeniile făcute de către alţii

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că până pe data de 10 februarie va veni o decizie definitivă în cazul Roşia Montană şi că s-a obişnuit ca notele de plată să-i vină lui, ca prim-ministrul. ”Vă promit că toate documentele, toate abuzurile, toate deciziile politice şi administrative luate ca România să piardă acest proces, am să vi le pun la dispoziţie şi românii să ştie foarte clar cine a greşit în această speţă”, a spus el. Guvernul a aprobat, joi, un Memorandum privind aprobarea împuternicirii Ministerului Finanţelor pentru contractarea de servicii de asistenţă juridică şi reprezentare în vederea asigurării reprezentării României în această cauză.

”Cred că v-aţi obişnuit, pentru că eu cel puţin m-am obişnuit ca notele de plată să-mi vină mie, ca şi prim-ministru, pentru toate tâmpeniile făcute de către alţii. După vaccinuri – şi astăzi fac şedinţă de Guvern ca să contractăm o firmă de avocaţi să ne putem apăra, ca şi alte state din Uniunea Europeană, înţeleg că până pe data de 10 va veni şi o decizie definitivă în cazul Roşia Montană”, a spus premierul Marcel Ciolacu.

El a precizat că în şedinţa de Guvern de miercuri ”i-a rugat toţi colegii are deţin informaţii şi care au avizat sau nu au avizat acest proiect să strângă toate documentele de la avocaţii pe care i-au avut în acest proces, astfel încât românii cu toţii să ştie adevărul”.

”În ceea ce priveşte plăţile, sunt ferm convins că vom avea o discuţie cu cei care este posibil să câştige acest proces. Întâi şi întâi să vedem ce sumă se va stabili în instanţă. (..) Oricum, vă promit că toate documentele, toate abuzurile, toate deciziile politice şi administrative luate ca România să piardă acest proces, am să vi le pun la dispoziţie şi românii să ştie foarte clar cine a greşit în această speţă”, a mai spus şeful Executivului. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Pariul pierdut al Lui Dumnezeu

    de Adriana Stoicescu, judecător Dacă te uiți la ce a...

    Casa Albă: Zelenski îl enervează pe Trump

    Liderul ucrainean Volodimir Zelenski îl „enervează” pe președintele american...

    Articole relationate

    Categorii populare