Ciolacu despre moțiunea de cenzură: Am cumulat tot: haosul din gestionarea pandemiei, lipsa de credibilitate a Guvernului, sfidarea românilor prin tot felul de chermeze şi fraternizări cu interlopii, dezastrul economic, nerespectarea legilor privind alocaţiile, pensiile şi salariile, mai noi salariile profesorilor, ţinerea spitalelor închise, scăderea nivelului de trai. Cred că este un moment zero în care nu mai există gri în Parlament, există alb şi negru. Acest Guvern trebuie să plece îndată

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că moţiunea de cenzură pe care social – democraţii o vor depune luni în Parlament, intitulată ”Guvernul PNL de la pandemie la pandemită generalizată, belşug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor”, va avea 22 – 24 de pagini şi deocamdată este semnată de cei 202 parlamentari ai PSD. De asemenea, PSD va avea o propunere de premier cu care se va prezenta la preşedintele Klaus Iohannis, la consultări, după ce moţiunea va trece, transmite news.ro.

”Prima formă a moţiunii de cenzură cu adevărat, avea 50 de pagini, am ajuns la o formă de 22 – 24 de pagini, în noaptea asta echipa de la partid o să o finalizeze şi mâine, aşa cum am promis, o să o depunem. Se va intitula Guvernul PNL de la pandemie la pandemită generalizată, belşug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor”, a declarat Marcel Ciolacu, la Antena 3, duminică seara. 

Ciolacu spune că deocamdată cei 202 parlamentari ai PSD au semnat această moţiune, dar că este sigur că şi alte forţe politice o vor susţine. ”În acest moment este semnată de 202 parlamentari, tot grupul social – democrat a semnat moţiunea.  Avem discuţii cu toate partidele reprezentate în Parlament. Cred că în acest moment, după ce se va citi textul moţiunii, nu cred că vor exista forţe politice responsabile care să nu voteze această moţiune. Am cumulat tot: haosul din gestionarea pandemiei, lipsa de credibilitate a Guvernului, sfidarea românilor prin tot felul de chermeze şi fraternizări cu interlopii, dezastrul economic, nerespectarea legilor privind alocaţiile, pensiile şi salariile, mai noi salariile profesorilor, ţinerea  spitalelor închise, scăderea nivelului de trai. Cred că este un moment zero în care nu mai există gri în Parlament, există alb şi negru. Acest Guvern trebuie să plece îndată”, a declarat Ciolacu. În ceea ce priveşte o propunere pentru funcţia de prim-ministru, Ciolacu a spus că PSD are deja pregătită o persoană, însă nu i-a  dezvăluit numele. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Emisarul lui Trump i-a dat mesaje ministrului de externe iranian

    Canalul direct de comunicare dintre trimisul special al Statelor...

    Rusia mută cu uraniul in Africa

    Rusia și-a exprimat interesul de a participa la proiectul...

    General libanez explică tactica iranienilor anunțând surprize

    Trecerea strategică a Iranului către tactici ofensive ar putea...

    Fostul secretar adjunct pe strategie al Pentagonului: SUA nu pot lupta cu dronele

    Statele Unite au intrat în război cu Iranul nepregătite...

    Presa rusă: Forțele americane trimise in România acoperă altceva, nu Iranul

    Acțiunile militare angajate de SUA în Iran au condus,...

    Trump: NATO va avea un viitor foarte prost dacă nu ajută SUA în Iran

    Președintele american Donald Trump a avertizat că NATO se...

    Articole relationate

    Categorii populare