Ciolacu dă de înțeles că va rezolva problema amenzilor în Parlament

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că a atenţionat de mai multe ori privind problemele de legalitate din ordonanţele militare, dar Guvernul a acţionat „în forţă, cu gândul doar la imagine”. „Îndemn Guvernul să ia de îndată măsuri ca instanţele să nu fie blocate cu sute de mii de procese. Dacă nu vor fi în stare, vom găsi o soluţie legislativă în Parlament”, spune el conform news.ro.

Am atras atenţia Guvernului în repetate rânduri cu privire la problemele de legalitate din ordonanţele militare. Dar au preferat să acţioneze în forţă, cu gândul doar la imagine şi mai puţin la drepturile şi libertăţile fundamentale ale românilor! Între timp – 300 de mii de români au fost amendaţi! O lege care s-a aplicat discreţionar şi care a permis abuzurile. 200 de milioane e totuşi cam mult! Nu poţi să-ţi baţi joc de oameni pentru că tu n-ai fost în stare să faci o lege bună, care să definească clar contravenţia şi termenii de aplicare a sancţiunii”, a afirmat Marcel Ciolacu, miercuri seară, într-o postare pe Facebook.

El a spus că greşelile trebuie corectate.

„Îndemn Guvernul să ia de îndată măsuri ca instanţele să nu fie blocate cu sute de mii de procese. Dacă nu vor fi în stare, vom găsi o soluţie legislativă în Parlament. Este normal ca cei care nu au respectat regulile să fie aspru pedepsiţi. Dar din cauza lor nu trebuie să sufere toată lumea! Şi, în niciun caz, Guvernul nu trebuie să-şi acopere găurile de la buget din banii oamenilor. Acesta nu este un plan economic! Românii, în marea lor majoritate, au înţeles şi au respectat măsurile luate de autorităţi pentru a se proteja pe ei şi pe cei din jur. Îi îndemn să facă la fel şi de acum înainte!”, a susţinut Ciolacu.

Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizarea Avocatului Poporului şi a decis că OUG 34/2020, prin care a fost majorat cuantumul sancţiunilor aplicate în timpul stării de urgenţă, e neconstituţională. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Se strânge lațul in jurul lui Raed Arafat

    Procurorii militari au ridicat, vineri, documente și telefoane de...

    Cancelarul German: SUA și Israel nu vor învinge in Iran

    Cancelarul german Friedrich Mertz a declarat astăzi că se...

    Rubio: Zelenski minte

    Secretarul de stat american Marco Rubio l-a acuzat pe...

    Unguriii de la MOL au descoperit al doilea mare zăcământ de gaze in Pakistan

    O societate mixtă condusă de MOL Pakistan a descoperit,...

    Jumătate din flota de pescuit olandeză nu are motorină să pescuiască

    Cel puțin jumătate din flota de pescuit olandeză rămâne...

    China a descoperit zăcăminte mari de pământuri rare

    China a realizat progrese considerabile în ceea ce privește...

    Articole relationate

    Categorii populare