spot_img
-1 C
București
luni, decembrie 23, 2024
AcasăAnalizeCiolacu: Consider că trebuie să fie limitate la două mandatele pentru un...

Ciolacu: Consider că trebuie să fie limitate la două mandatele pentru un şef la SRI, la SIE, la SPP

-

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat joi seara că în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării va ridica problema modificării legislaţiei în materie privitoare la serviciile de informaţii, subliniind că numărul mandatelor şefilor acestor instituţii ar trebui limitat la două.

- Reclama -

Într-o emisiune la Antena 3, el a fost întrebat dacă, în opinia sa, dosarul DNA în care este anchetat între alţii fostul prim-adjunct al SRI, generalul Florian Coldea, reprezintă o problemă de siguranţă naţională şi dacă va propune o discuţie în CSAT pe acest subiect.

- Advertisement -

„Vorbim concret de un caz, cazul Coldea. El este un precedent, în acest moment, creat. Cine are de suferit – are în primul rând instituţia din care a făcut parte. Cine mai are de suferit? Statul român şi credibilitatea statului român. În momentul în care românul se uită la televizor şi vede că oameni care au gestionat informaţii şi-au creat o încrengătură pentru a scoate bani, a face acte de corupţie, în momentul acela încrederea în statul român normal scade. De aceea am zis: ‘domnule, e o discuţie foarte serioasă, e o discuţie pe care trebuie să o avem instituţional'”, a declarat Marcel Ciolacu.

El a punctat că legislaţia în materie este depăşită.

- Advertisement -

„Avem o legislaţie depăşită pe care nimeni nu şi-a asumat-o până acum. (…) Nimeni nu a schimbat acea legislaţie din anul 1992. (…) Se pot lua măsuri imediate, instituţionale, la fiecare instituţie în parte, pentru că se semnează nişte acorduri şi nişte contracte de muncă, presupun, sau se va intra în comisiile de specialitate în Parlament, în comisiile de monitorizare. Eu cred, din funcţia de prim-ministru o să ridic această discuţie în CSAT împreună cu toţi directorii instituţiilor, să vedem care este abordarea: grăbim modificarea legislativă, se pot lua măsuri în fiecare instituţie în parte? Şi facem reguli foarte clare pentru toată lumea”, a explicat Marcel Ciolacu.

În opinia sa, mandatele pentru şefii serviciilor de informaţii ar trebui limitate la două, pentru a preîntâmpina comiterea unor abuzuri.

„Consider că mandatele pentru un şef, pentru un director la SRI, la SIE sau la SPP, la orice serviciu, trebuie să fie limitate la două mandate. Lucrurile trebuie lămurite. Am intrat într-o zonă, România a intrat într-o zonă de democraţie stabilă, consolidată. Trebuie să avem şi legislaţia care să prevadă acest lucru. (…) În România au existat abuzuri mari, ştiu şi eu, ştiţi şi dumneavoastră. Eu am promis şi m-am ţinut de cuvânt până acum că niciodată nu voi vorbi despre o decizie a unui magistrat. Dar nici nu pot să spun că nu s-a întâmplat nimic. S-au distrus destine, sunt oameni care au murit de cancer, care au fost achitaţi după zeci de ani, familii întregi, oameni politici care şi-au terminat cariera. Aţi văzut, n-am dat eu la… nu ştiu de unde au găsit jurnaliştii că şi eu am fost urmărit şase luni, opt luni. Cu adevărat, ştiam acest lucru. Am fost şi invitat să văd probele şi ce s-a înregistrat în acea perioadă. Am refuzat acest lucru. Deci a existat un sistem de funcţionare. Ce e important este: nimeni nu este mai presus de lege, indiferent cum te cheamă, eşti la un moment dat chemat să dai socoteală pentru faptele tale”, a subliniat Marcel Ciolacu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img