Ciolacu: Cele aproximativ 700 de locuinţe afectate de inundaţii în Slobozia Conachi vor fi refăcute din fonduri guvernamentale

Premierul Marcel Ciolacu anunţă că cele aproximativ 700 de locuinţe afectate de inundaţii în comuna Slobozia Conachi din judeţul Galaţi, grav afectată de inundaţii, vor fi refăcute din fonduri guvernamentale. „Eu mă oblig în faţa primarului, fiindcă este reprezentantul comunităţii, împreună cu Consiliul Judeţean, ca într-o perioadă scurtă să intervenim să refacem şi casele oamenilor, o să urmeze o perioadă de expertiză, dar cred că conectivitatea în primul rând e cea mai importantă”, declară primul ministru.

”Sunt lucruri pe care putem să le evităm, sunt lucruri pe care nu putem să le evităm, indiferent cât mult diguim sau nu diguim. Într-o săptămână-două, împreună cu domnii miniştri, o să facem o analiză, o să luăm tot circuitul, o să luăm cu conducerea de la Iaşi cu conducerea Apelor Române să vedem toată situaţia şi dacă, ştiinţific, se poate face ceva. Am văzut cu toţii în toată Europa cazuri grave de inundaţii. Faptul că aici se repetă în acelaşi scenariu, trebuie să vedem ce putem interveni ca să nu mai intrăm în acelaşi scenariu. Cred că rostul meu i cred că urgenţa acum, a comunităţii în primul rând, este să nu găsim neapărat astăzi vinovaţii. O să facem o analiză, categoric că nu e ministrul mediului vinovat la ce s-a întâmplat acum, cum nu este nici domnul primar”, a afirmat Marcel Cilacu sâmbătă după amiază, la Slobozia Conachi.

”Normal că există emoţie, normal că există supărare. Important este ca aceste comunităţi să înceapă să trăiască normal într-un timp foarte scurt. Şi eu mă oblig în faţa primarului, fiindcă el este reprezentantul comunităţii, împreună cu Consiliul Judeţean, ca într-o perioadă scurtă să intervenim să refacem şi casele oamenilor, o să urmeze o perioadă de expertiză, dar cred că conectivitatea în primul rând e cea mai importantă, ajutoare imediat, alimente, pături, apă, să depăşim acest moment”, a subliniat Ciolacu.

Ciolacu spune că vor fi refăcute din fonduri publice toate casele afectate. ”Se refac casele, Armata şi Ministerul de Interne o să se implice şi pentru curăţenie”, spune primul ministru. Întrebat dacă va reface 700 de case din banii Guvernului, premierul a răspuns: „Da!”

Acesta precizează că preşedintele Consiliului Judeţean a dat asigurări că are fondurile necesare acoperirii cheltuielilor pentru sinistraţi pentru următoarele zile. Sâmbătă după amiază, 87 de localnici se aflau cazaţi la şcoala din Slobozia Conachi. În comună este amplasată o tabără pe terenul de sport al localităţii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Avocatul lui Maduro cere să fie plătit de guvernul venezuelean

    Astăzi, procesul împotriva fostului președinte venezuelean Nicolas Maduro a...

    Complexul chimic din China al BASF de 10 miliarde de dolari e operațional

    În cursul zilei de joi, gigantul german al industriei...

    Guvernul închide posibilitatea repunerii in funcțiune a unităților de producție pe lignit și huilă

    Guvernul a modificat, prin ordonanță de urgență, legislația decarbonării...

    Putin: Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt ca ale coronavirusului

    Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt deja comparate de...

    Șeful Organizației Mondiale a Comerțului: Ordinea mondială s-a schimbat

    Sistemul multilateral s-a schimbat în mod fundamental și țările...

    Sindicaliștii din Romsilva despre „ridicolă” ministră de la Mediu

    Nemulțumirile ministrei Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, referitoare...

    Fost șef MI6: Iranul a obținut avantajul in fața SUA

    Iranul deține avantajul în conflictul cu Statele Unite, acestea...

    Articole relationate

    Categorii populare