Ciolacu către Iohannis: Virusul nu mai e «o simplă răceală», domnule preşedinte Iohannis?! Vă amintiţi?!

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, cere preşedintelui Klaus Iohannis să nu mai jignească Parlamentul, care a fost nevoit să voteze un ”Guvern incompetent şi corupt”, din cauza pandemiei de coronavirus. ”Aţi închis lumea în case şi aţi tras obloanele firmelor”, i-a transmis Marcel Ciolacu lui Klaus Iohannis şi i-a transmis să lase calculele electorale. ”În timp ce vă ţineţi de lupte politice, românii încep să trăiască de pe o zi pe alta”, a mai transmis Marcel Ciolacu, transmite news.ro.

Virusul nu mai e «o simplă răceală», domnule preşedinte Iohannis?! Vă amintiţi?! Dumneavoastră şi PNL aţi ignorat încă de la bun început pandemia care venea peste România! Ştiu, e simplu să spui că PSD e de vină, dar nu noi ne-am jucat luni de zile de-a anticipatele! Acei «unii» din Parlament au fost nevoiţi să vă voteze un guvern incompetent şi corupt, domnule Iohannis! Vă amintiţi sau aţi uitat când Cîţu fugea de răspundere? Am votat un Guvern care nu merita să fie votat! Dar am considerat că în plină pandemie, România avea nevoie de stabilitate şi nu de anticipate! Unde erau atunci liberalii dvs? Mureau de frică în izolare, vă spun eu”, a scris, Marcel Ciolacu, marţi, pe Facebook.

Liderul social-democrat i-a transmis preşedintelui că a închis lumea în case şi a tras  obloanele firmelor.

”Aţi lăsat pe drumuri peste 1 milion de oameni. Pe alţii i-aţi trimis la export la cules de sparanghel în zone roşii din Europa! Nu aţi luat nicio măsură concretă, doar aţi făcut achiziţii la suprapreţ de la firmele de casă. Să vă fie ruşine, aţi pus România pe harta corupţiei internaţionale legată de achiziţiile de echipamente medicale. La fel ca Bangladesh, domnule preşedinte european! Domnule Iohannis, nu mai jigniţi Parlamentul! Nu noi am stat în izolare la Vila Lac cu piscină şi chelneri. Era supusul dvs, premierul Orban”, a mai scris Ciolacu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bolo vrea ca Pilonul 2 de pensii să joace la ruleta investițiilor în armament

    Blocul Național Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui...

    S-A RĂZGÂNDIT DIN NOU: Trump nu mai pune taxe de 20% pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Președintele SUA, Donald Trump, a abandonat inițiativa sa de...

    Cu cine a vrut Moscova să îl schimbe pe Assad

    Autoritățile ruse au discutat posibilitatea transferării puterii în Siria...

    UE nu a putut impune noi sancțiuni împotriva Rusiei din cauza gazelor și Raiffeisen

    Principalele probleme controversate dintre țările europene care nu au...

    Rușii l-au demisionat pe șeful concernului de apărare al Ucrainei

    Directorul general al concernului de apărare de stat ucrainean...

    Marii armatori refuză să plătească taxe lui Trump pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Marile companii de transport maritim au criticat propunerea președintelui...

    Firma de casă a lui Boc a eșuat in Oradea lui Bolo

    Constructorul de casă al liberalilor clujeni, Nord Conforest, aparținând...

    Scandalul plăcuțelor bilingve din Sfântu Gheorghe

    Primăria Sfântu Gheorghe a început schimbarea plăcuțelor bilingve cu...

    Articole relationate

    Categorii populare