Ciolacu: Avem Spaţiul Schengen; până se desfiinţează, România doreşte să adere şi vom continua negocierile

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, sâmbătă, că România doreşte în continuare să adere la Spaţiul Schengen şi va continua negocierile în acest sens.

Prim-ministrul a făcut precizarea chestionat fiind de jurnalişti ce se întâmplă cu Spaţiul Schengen în contextul în care preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că acesta nu mai funcţionează.

„Întreaga Europă a spus (că Schengen nu mai funcţionează – n.r.) şi a zis Consiliul European acest lucru şi sunt foarte multe ţări care au cerut, în contextul conflictului din Orientul Mijlociu, o gestionare mai strictă a persoanelor când trec graniţa. Avem Spaţiul Schengen. Până când el se desfiinţează, România doreşte să adere şi vom continua negocierile. Încercăm ca în luna decembrie să ajungem cât mai aproape cu această negociere. În acest moment, domnul prim-ministru Nehammer nu doreşte ca România să adere la Spaţiul Schengen. Vom continua şi pe căi diplomatice şi cu absolut toată puterea de convingere să modificăm această părere total nedreaptă şi incorectă a domnului cancelar Nehammer”, a spus Ciolacu, prezent la Târgul Indagra. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Articole relationate

    Categorii populare