Ciolacu: Avem generaţii întregi care fac azi pasul spre maturitate, după ce şi-au trăit copilăria şi adolescenţa între un preşedinte turnător şi un preşedinte absent 

Preşedintele PSD şi candidatul partidului pentru funcţia supremă în stat, Marcel Ciolacu i-a criticat dur pe ultimii doi preşedinţi ai ţării, afirmând că „avem generaţii întregi care fac astăzi pasul spre maturitate, după ce şi-au trăit copilăria şi adolescenţa, între un preşedinte turnător şi un preşedinte absent”. „Să nu ne mai mirăm atunci când vedem că mulţi tineri aleg populismul şi extremismul. În loc să îi blamăm superior, eu vă rog, mai bine le dăm o alternativă corectă”, a îndemnat el. ”„După 20 de ani, România are nevoie de un preşedinte care să arate respect pentru funcţia publică, un preşedinte pentru care Constituţia nu este o carte oarecare, ci legea fundamentală care îi ghidează orice acţiune”, a mai spus Ciolacu. Preşedintele PSD Marcel Ciolacu lansează un atac dur, în discursul ţinut la congresul partidului, la adresa PNL, spunând că observă ”agitaţia unora care au trecut de la ”prin noi înşine, dar cu PSD”, la tot felul de ameninţări ridicole la adresa noastră”. ”Vă rog să ignoraţi acest circ”, le-a transmis Ciolacu delegaţilor la congres, subliniind că PSD „a fost adultul din cameră”.

„Nici fiul meu, nici majoritatea tinerilor de vârsta lui, care votează anul acesta, nu au cunoscut un alt model de preşedinte.  Avem generaţii întregi care fac astăzi pasul spre maturitate, după ce şi-au trăit copilăria şi adolescenţa, între un preşedinte turnător şi un preşedinte absent.  Deci, să nu ne mai mirăm atunci când vedem că mulţi tineri aleg populismul şi extremismul. În loc să îi blamăm superior,  eu vă rog, mai bine le dăm o alternativă corectă.  Trebuie să le spunem că, în ultimii 20 de ani, dispreţul, sfidarea şi nepăsarea faţă de oameni au fost accidente ale istoriei! Trebuie să le spunem că instituţia prezidenţială nu este nici un malaxor de tocat vieţi şi nici o agenţie de turism personală!  Trebuie să le spunem că democraţia nu se conjugă niciodată cu verbul a ”urî”.  Ura este barosul celor care vor să dărâme, nu să construiască”, a afirmat Marcel Ciolacu în discursul ţinut sâmbătă la congresul în care PSD îi validează candidatura pentru funcţia de preşedinte al României. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump publică o fotografie cu Kim Jong Un: Avem relații excelente

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a publicat...

    Asia de Sud-Est: America pierde, China câștigă

    În țările din Asia de Sud-Est cresc îndoielile cu...

    S-au furat 210 statui ale lui Mozart din grădina casei sale din Salzburg

    Persoane necunoscute au furat 210 statui ale compozitorului Wolfgang...

    Siria păstrează bazele rusești in ciuda presiunilor externe

    Siria demonstrează că este gata să păstreze relații de...

    Financial Times: De ce ascunde Ucraina numărul rachetelor rusești

    Ucraina a încetat să raporteze public rachetele lansate de...

    Bloomberg: Blocada americană împotriva Iranului mai mult pe hârtie

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a anunțat pregătiri pentru...

    The Economist: Marea surpriză economică a războiului din Iran

    China a preluat în mod neașteptat rolul OPEC de...

    Articole relationate

    Categorii populare