Ciolacu: Aprobăm cadrul necesar pentru continuarea Programului ”Masă Sănătoasă” în şcoli şi în acest an 

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că în şedinţa de Guvern se aprobă cadrul necesar pentru continuarea Programului Naţional „Masă Sănătoasă” în şcoli şi în acest an, el precizând că a înţeles că şi procedura privind tichetele educaţionale de 500 de lei a fost finalizată, iar astfel, în cel mai scurt timp, cardurile vor putea fi ridicate de părinţi şi folosite pentru cumpărarea de rechizite şi îmbrăcăminte pentru şcoală.

”Avem proiecte importante şi în domeniul Educaţiei. Înţeleg că procedura privind tichetele educaţionale de 500 de lei a fost finalizată, atât la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, cât şi la Ministerul Educaţiei. Astfel, în cel mai scurt timp, cardurile vor putea fi ridicate de părinţi şi folosite pentru cumpărarea de rechizite şi îmbrăcăminte pentru şcoală”, a spus premierul în şedinţă.

Prim-ministrul a precizat că în plus, Guvernul aprobă cadrul necesar pentru continuarea Programului Naţional „Masă Sănătoasă” în şcoli şi în acest an.

”Masa caldă s-a dovedit esenţială în reducerea abandonului şcolar în zonele unde programul a fost aplicat. De aceea, ţinta noastră este să creştem, de la 450 la 1000, numărul şcolilor unde să oferim acest suport alimentar copiilor”, a precizat Marcel Ciolacu.

Şeful Executivului a mai anunţat că tot astăzi Guvernul avansează cu schema de ajutor de stat pentru dezvoltarea producţiei interne în industria materialelor de construcţii, aprobând un document-cheie, Ghidul solicitantului.

”Acest program, împreună cu cel similar din agricultură şi industrie alimentară, Investalim, şi cu schemele de sprijin pentru IMM-uri reprezintă fundamentul pentru a securiza producţia internă în domenii stretegice. Prin această abordare, am reuşit în 2023 să scădem deficitul balanţei comerciale cu 5,5 miliarde de euro. Şi vom continua cu mai mult curaj în acest an! Va fi anul în care vom face din ”Cumpără româneşte” un pilon al dezvoltării noastre economice”, a menţionat el.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Musk a pierdut deja peste 60 miliarde de dolari din alegerile americane

    Antreprenorul american Elon Musk a pierdut peste 60 de...

    Noile autorități sârbe vor un acord pe termen lung pentru gazele rusești

    Serbia trebuie să încheie un acord pe termen lung...

    Vance: Războiul din Iran ne-a învins

    Vicepreședintele american JD Vance, un potențial candidat la președinție...

    Concedieri și reduceri de costuri la Disney

    Compania americană Disney intenționează să concedieze câteva mii de...

    Musk si alți miliardari au pierdut o groază de bani pariind pe republicani

    Înfrângerea lui Donald Trump și a republicanilor în alegerile...

    Ce categorii de public a pierdut Trump

    NBC relatează că Trump a fost în urma candidaților...

    Alegerea democratei Hinojosa in funcția de guvernator de Texas lovește companiile de IA și SpaceX

    Acţiunile companiilor legate de infrastructura pentru inteligenţă artificială şi...

    Nr.2 in spionajul ucrainean, reținut

    Biroul Național Anticorupție din Ucraina (NABU) l-a reținut pe...

    Articole relationate

    Categorii populare