Ciolacu amenință că PSD ar putea bloca constituirea noului Parlament în 21 decembrie

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, deţinătorul funcţiei de preşedinte al Camerei Deputaţilor, susţine că există posibilitatea ca noul Parlament să nu se poată constitui în 21 decembrie, dacă nu este întrunit cvorumul. El spune că nu „instigă”, dar că „fiecare poate să aibă o problemă în acea zi”. „Dacă vrei să joci în extrem şi iei în batjocură votul românilor şi te duci tu la Vila Lac 1 şi faci aranjamente şi împarţi tu, după cheremul tău, cum îţi vine ţie, tot ce reprezintă Parlamentul, atuncea este normal ca şi reacţia celor care nu au fost invitaţi să fie în aceeaşi măsură”, explică liderul PSD conform news.ro.

„Noi am anunţat foarte clar că o să candidăm atât la funcţia de preşedinte al Camerei, cât şi la funcţia de preşedinte al Senatului. Este dreptul şi al domniilor lor, chiar dacă au pierdut alegerile, să candideze pentru această funcţie. Ce m-a deranjat foarte mult, fiind neconstituţional şi lucru în premieră pentru politica românească, acest troc al gemenilor eşecului. S-au strâns şi au împărţit toate funcţiile din Parlament cum şi-au dorit ei. (…) Există trei hotărâri ale CCR-ului, există regulamentul Camerei Deputaţilor şi al Senatului, există regulamentul plenului comun, deci toate nu permit acest lucru. Şi atunci am anunţat că vom lupta şi vom ataca cu tot ce avem la îndemână, constituţional şi legal, de a nu se întâmpla acest lucru şi aceste trocuri de împărţire”, a declarat Marcel Ciolacu, luni seară la România Tv. 

În acest context, preşedintele social-democrat a avansat ideea conform căreia este posibil ca Parlamentul să nu se constituie în 21 decembrie. 

„Legiuitorii s-au gândit că s-ar putea să apară unii care pierd, să se unească să ia ei… cei care au câştigat, voturile celor care au câştigat să nu mai conteze. Asta se întâmplă în momentul acesta. Nu se poate, legal, acest lucru. Am informat pe toată lumea, vedeţi, avem posibilitatea să nu se constituie Parlamentul României pe data de 21 (decembrie – n.r.). Există în regulament, în cazul în care nu sunt două treimi, Parlamentul nu se constituie”, a adăugat Ciolacu. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare