spot_img
duminică, 22 februarie, 2026
-1.8 C
București

Cinematograful „Porțile de Fier”, unul dintre reperele simbolice ale municipiului Drobeta-Turnu Severin, se află în plin proces de reabilitare și modernizare

Cinematograful „Porțile de Fier”, unul dintre reperele simbolice ale municipiului Drobeta-Turnu Severin, se află în plin proces de reabilitare și modernizare, urmând să fie transformat într-un centru cultural modern, adaptat nevoilor actuale ale comunității.

Lucrările au debutat în luna iulie, odată cu demolările necesare și pregătirea terenului. 

În prezent, proiectul a intrat într-o etapă esențială, cea de consolidare a structurii clădirii, prin lucrări de întărire care vor asigura siguranța și durabilitatea construcției pentru următoarele decenii.

În paralel, se lucrează și la instalațiile electrice și sanitare, acestea făcând parte din prima fază a proiectului de modernizare.

„Suntem gata în proporție de 40%, respectăm proiectul tehnic, sperăm să reușim să încheiem lucrările înainte de termenul prevăzut” a declarat Alin Nistor, responsabilul de șantier.

Investiția depășește 5 milioane de euro și este realizată din fonduri europene nerambursabile, termenul de execuție fiind de doi ani.

„Constructorul s-a mobilizat și lucrările evoluează foarte bine. Spuneam și la începerea lucrărilor, nu vorbim despre un simplu cinematograf, ci despre un simbol al orașului, un simbol al multora dintre noi. Realizăm aici un centru cultural complex, vor fi lucruri care vor bucura severinenii.” A precizat primarul Severinului, Marius Screciu.

La finalul lucrărilor, cinematograful „Porțile de Fier” nu va mai fi doar un spațiu destinat proiecțiilor de film, ci un centru cultural complet, care va include:

• Sală de cinema cu 100 de locuri;

• Spații pentru spectacole și concerte;

• Zone dedicate expozițiilor, lansărilor de carte și evenimentelor culturale;

• Spații pentru activități educative și ateliere;

• Acces adaptat pentru persoanele cu dizabilități.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Diversiunea lui Miruță in Gorj

    Demagogia nu ține loc de soluții pentru Gorj! Administrația...

    Riscurile pentru America și lume a unui atac împotriva Iranului

    Un posibil atac american asupra Iranului ar reprezenta un...

    Consilierul lui Nicușor despre vizita in SUA: Am fost mai puţin izolaţi decât se spune

    Consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Marius Lazurca, a declarat...

    Semne că urmează un atac in Iran

    Statele Unite au început să evacueze trupele staționate în...

    Trupele de elită cubaneze obligate să plece din Venezuela

    Consilierii militari și trupele de elită cubaneze părăsesc Venezuela,...

    Slovacia îi dă ultimatum lui Zelenski: Dacă nu, luni vă tăiem curentul

    Dacă președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu reușește să reia...

    India vrea să scape cu Brazilia de metalele rare din China

    Premierul indian Narendra Modi a anunțat sâmbătă semnarea unui...

    Articole relationate

    Categorii populare