Jurnalistul Ion Cristoiu susţine, într-un editorial publicat pe blog, că nu crede în teza „asasinului singuratic”, vehiculată de DIICOT potrivit declaraţiilor lui Gheorghe Dincă, nici măcar dacă Institutul Naţional de Medicină Legală va susţine că rămăşiţele din butoi sunt ale Alexandrei Măceşanu, transmite Mediafax.
Redăm integral editorialul lui Ion Cristoiu, publicat pe blogul său, www.cristoiublog.ro:
„În Cazul Caracal, întreaga atenţie a opiniei publice s-a concentrat asupra responsabilităţii fiecărei instituţii dintre cele care au drept misiune siguranţa vieţii ca ţinînd de siguranţa naţională.
Acest fapt a dus la trecerea în plan secund a unei alte realităţi care, la o adică, e la fel de importantă dacă nu chiar mai importantă decît cea a bîlbîielilor dezvăluite de autorităţi.
E vorba de ceea ce s-a întîmplat de fapt la Caracal între momentul urcării în maşină a Alexandrei pînă la intrarea autorităţilor în casa lui Gheorghe Dincă.
De miercuri, 24 iulie 2019 dimineaţa pînă vineri, 26 iulie 2019, se întinde un timp de două zile, 48 de ore adică.
Ştim minut cu minut ce s-a întîmplat în acest timp la nivelul autorităţii.
Nu ştim nu minut cu minut, nu oră cu oră, dar nici măcar zi cu zi, ce s-a întîmplat între Gheorghe Dincă şi Alexandra Măceşanu.
Ar fi trebuit să ştim ceva precis?
Sigur că da.
Ar fi trebuit să ştim mai ales dacă Alexandra Măceşanu a fost ucisă sau dacă a fost plasată imediat după ce Gheorghe Dincă a prins-o cu telefonul în mînă, reţelei de trafic de persoane, pentru care o răpise sau altor complici.
Şi ar fi trebuit să ştim din cel puţin două motive:
De vineri, 26 iulie 2019, pînă joi, 1 august 2019, cînd scriu aceste rînduri, s-au scurs şase zile de cercetări intense.
Cercetări marcate de presiunea opiniei publice.
Asta înseamnă nu numai iuţirea autorităţilor, dar şi o uriaşă mobilizare de forţă.
Potrivit unei ştiri difuzate duminică, 28 iulie 2019, Gheorghe Dincă a recunoscut crimele.
„A recunoscut crimele” e o propoziţie care nu se reduce la vorbele spuse de anchetat printre dinţi, scoase cu sfredelul, Am ucis-o! sau Le-am ucis! Urmate de o tăcere încăpăţînată. Ea, propoziţia înseamnă – pînă şi un ageamiu o ştie – că anchetatul a povestit imediat cum a luat-o pe Alexandra Măceşanu în maşina cu care făcea taximetrie ilegală, cum a dus-o nu unde ceruse ea, ci acasă la el, cum a violat-o, cum a ucis-o şi, apoi, ce-a făcut cu cadavrul.
La fel, trecînd la cazul Luizei Melencu, Gheorghe Dincă ar fi trebuit să spună pe pagini întregi cînd şi cum a luat-o acasă la el cum şi cît timp a violat-o şi apoi cînd şi cum a ucis-o.
După ce umple pagini întregi cu versiunea sa asupra întîmplării, anchetatul e luat la faţa locului unde arată anchetatorilor arma crimei, şi, evident, unde e cadavrul.
Există posibilitatea ca anchetatul să fabuleze.
Fie pentru că are interes să ascundă cum s-au desfăşurat în realitate faptele, fie pentru că e pur şi simplu un maniac al fabulaţiei.
În acest caz anchetatorii informează opinia publică de existenţa unei versiuni a anchetatului împreună cu precizarea că ea nu e confirmată de realitatea de pe teren.
Nu există posibilitatea ca acuzatul să fie spus doar: „Da, am ucis-o!”
Chiar dacă ar fi zis doar atît anchetatorii n-au voie să informeze opinia publică – aşa cum s-a întîmplat în cazul de la Caracal – că acuzatul a recunoscut crimele.
Pentru că simplu, Da, am ucis-o! nu e recunoaşterea crimelor.
Potrivit unei ştiri difuzate de întreaga presă, duminică, 28 iulie 2019, se deplasează la Caracal Georgiana Hossu, procuror general adjunct la DIICOT. De la momentul arestării, Gheorghe Dincă a refuzat cu încăpăţinare să recunoască fie şi c-o cunoaşte pe Alexandra Măceşanu. Duminică, după popasul Georgianei Hossu la Caracal, sîntem informaţi că suspectul recunoaşte nu numai c-o ştie pe Alexandra Măceşanu, dar şi c-a ucis-o şi nu numai pe ea, dar şi pe Luiza Melencu. Dintr-o lovitură DIICOT rezolvă nu una, ci două crime. Şi nu oricum, la capătul unei imense anchete, ci simplu, cît ai bate din palme, prin recunoaşterea crimelor de către cel suspectat. Duminică, Georgiana Hossu declară presei:
„În cadrul audierilor, inculpatul a recunoscut că a ucis victima la data de 25 iulie 2019 în jurul orei 12:00 la domiciliul său şi ulterior i-a incinerat corpul”.
Ştirea dată de presă adaugă:
„Referitor la Luiza, procurorul a spus că sunt indicii că Dincă a procedat la fel.”
Cum a procedat cu cele două fete?
Georgiana Hossu ne-a explicat prezentînd cazul Alexandrei Măceşanu. Cică Gheorghe Dincă ar fi pus-o într-un butoi, după care i-a dat foc. Fără măcar să scoată bijuteriile. Dovada:
„În cenuşa găsită într-un butoi metalic a fost identificate prin cernere mai multe fragmente de oase calcinate, dinţi de natură umană. Alături de aceste fragmente au fost găsite trei inele, un lănţişor, alte fragmente de lănţişoare, o bucată metalică în formă dreptunghiulară, precum şi o bucată similară de monturi de inel ce prezentau urme de ardere.”
Cazul pare rezolvat în mare parte. Criminalul a povestit cum a procedat cu fiecare victimă, anchetatorii l-au dus la locul faptei, unde le-au fost arătate probele, probele au fost luate şi de aici totul e simplu. Nu mai rămînea, pentru trimiterea în judecată, decît confirmarea de către IML că „fragmentele de oase calcinate şi dinţii de natură umană” aparţin Alexandrei.
Aserţiunea cu butoiul în care Gheorghe Dincă ardea fetele după ce le exploata sexual a stîrnit un val de contestări, toate venite din partea specialiştilor. Toţi specialiştii au afirmat că fapta era imposibilă. Imposibilă sau posibilă, fapta ţinea de varianta atribuită lui Gheorghe Dincă.
Repet, prin recunoaştere se înţelege mărturia amănunţită despre tot ce s-a întîmplat în cazul celor două fete de la urcarea lor în maşină pînă la uciderea lor prin ardere. De regulă, în astfel de împrejurări se scurg în presă nu numai amănunte din declaraţie, dar uneori chiar şi pagini întregi. În cazul de la Caracal, deşi potrivit DIICOT criminalul recunoscuse, pînă marţi 30 iulie 2019, cu excepţia unor amănunte care nu făceau altceva decît să repete ca fiind obţinute din surse ceea ce declarase public Georgiana Hossu, în presă nu apăruse nimic în stare să ne prezinte măcar varianta lui Gheorghe Dincă faţă de ceea ce s-a întîmplat. De aceea, am scris marţi şi am publicat în Evenimentul zilei de a doua zi textul intitulat: Şi dacă DIICOT încearcă să muşamalizeze ancheta penală în cazul Caracal?
Miercuri, 31 iulie 2019 la ora 14, procurorul şef DIICOT Felix Bănilă, a ţinut o conferinţă de presă.
La ivirea anunţului, am avut două reacţii.
Una de satisfacţie că, în fine, cineva din statul român îşi asumă rolul de comunicator public oficial în Cazul Caracal, lucru absolut obligatoriu pentru a pune capăt fantasmagoriilor din presă.
Cealaltă de curiozitate. După aproape o săptămînă de cercetare şi, mai ales, după recunoaşterea crimei, şeful DIICOT va oferi opiniei publice unele amănunte menite a ne lumina, cît de cît, în privinţa întîmplărilor din perioada 24-26 iulie 2019.
Spre stupoarea mea – şi nu numai a mea, sînt convins – Felix Bănilă nu ne-a oferit nici un amănunt din aşa-zisa recunoaştere de către acuzat a crimelor.
Mult mai grav în prima intervenţie de comunicare publică a adevărului, Felix Bănilă ne-a vîrît şi mai tare în ceaţă.
Deşi avem, teoretic, recunoaşterea acuzatului, şeful DIICOT a declarat că se ia în considerare şi posibilitatea ca fetele să trăiască.
Păi parcă acuzatul recunoscuse că le-a ucis!
În această intervenţie oficială, Felix Bănilă a contrazis aserţiunile Georgianei Hossu făcute cu doar trei zile mai înainte.
Felix Bănilă a pus la îndoială posibilitatea ca Alexandra să fi fost arsă după ce-a fost ucisă.
În timp ce Georgiana Hossu a susţinut că Gheorghe Dincă a mărturisit că şi Luiza a fost arsă, Felix Bănilă a declarat că în cazul celeilalte fete e vorba de aruncarea într-o apă curgătoare.
Despre confirmarea sau infirmarea spuselor lui Dincă în cazul Alexandrei, Felix Bănilă ne lasă în ceaţă.
Acum, după intervenţia lui Felix Bănilă, e limpede că DIICOT are misiunea de a nu de a descoperi adevărul, ci de a-l ascunde în spatele unei perdele de fum mediatic manipulator.
Se vede limpede că se merge pe teza asasinului singuratic, care a ucis victimele, dar mai ales care a procedat în aşa fel încît niciodată nu se va putea descoperi cadavrul sau rămăşiţe de cadavru.
Şi de aceea a fost preluat de DIICOT.
Cine şi de ce ar avea interesul ca acest Caz să fie muşamalizat prin închiderea cu teza acţiunii unui ins singuratic, care a ucis din motive sexuale?
Răspunsul ni-l dă ce-ar însemna ca ancheta să dezvăluie adevărul celeilalte variante despre care toţi românii sînt convinşi că e adevărată:
Gheorghe Dincă e membru unei reţele internaţionale de trafic de carne vie. Ca şi Luiza, Alexandra n-a fost ucisă, ci extrasă de Reţea.
Vă imaginaţi ce s-ar întîmpla într-un asemenea caz?
O presiune constantă a opiniei publice pentru descoperirea şi aducerea fetelor înapoi.
Klaus Iohannis s-ar linge pe bot de un al doilea mandat.
Cum să le descoperi şi să le aduce pînă la prezidenţiale?
Statul român ar fi aruncat în aer.
O astfel de reţea nu poate funcţiona fără ştiinţa şi complicitatea instituţiilor de forţă şi a unor politicieni.
România şi-ar lua adio de la Schengen.
Cum să dai libertate de mişcare unei ţări în care traficul internaţional de carne vie e favorizat de autorităţi?
Alternativa e teza criminalului singuratic care a ucis-o şi ars-o pe Alexandra şi nu ştie unde a aruncat-o pe Luiza.
Şi fireşte folosirea DIICOT nu pentru descoperirea adevărului, ci pentru ascunderea acestuia.
În 2005, cînd a izbucnit Afacerea cu jurnaliştii răpiţi în Irak, mi-am asumat riscul de a nu crede o iotă în afirmaţiile făcute de autorităţi. Şi viaţa mi-a dat dreptate c-a fost o Diversiune.
Sub acelaşi, cu orice risc, nu voi crede în veci teza asasinului singuratic.
Chiar dacă – sau mai degrabă mai ales dacă – IML va susţine că în rămăşiţele din butoi sînt rămase de la arderea cadavrului fetei de 15 ani”.
