Home Analize Cine pierde din schisma din Ortodoxie: ”O biserică autocefală ucraineană este o...

Cine pierde din schisma din Ortodoxie: ”O biserică autocefală ucraineană este o veste mai rea decât extinderea NATO”

0

Biserica Ortodoxă Rusă îşi întrerupe relaţiile cu Patriarhia de la Constantinopol în urma recunoaşterii de către aceasta a bisericii independente în Ucraina. Un gest cu multiple semnificații politice, spun comentatorii citați de RFI.

Decizia este un pas către una dintre cele mai serioase schisme din creștinism, timp de secole, consideră The New York Times.

Diferitele biserici din cadrul credinței ortodoxe au rupt comuniunea dintre ele pe parcursul istoriei de aproape 2000 de ani, în special prin crearea bisericilor autonome. Biserica rusă însăși a întrerupt relația cu Constantinopolul în 1996, timp de câteva luni, din cauza neînțelegerilor privind controlul bisericii din Estonia, înainte de a se ajunge la un compromis.

Bloomberg apreciază că  ”Putin pierde cel mai mult de pe urma schismei ortodoxe”.  În timp ce biserica Ucrainei se îndreaptă spre independență, președintele rus își poate pierde rolul de apărător al credinței.

Putin a vizitat de două ori Muntele Athos, ceea ce dă foarte bine în rândul celor loiali regimului. Athos, totuși, intră sub jurisdicția Patriarhiei de la Constantinopol și poate fi pierdut pentru ruși – o înfrângere simbolică enormă pentru un președinte care intenționează să-și proiecteze o imagine de ortodox devotat.

Pe de altă parte, pentru Putin, ca și pentru Patriarhul Kirill este de neacceptat o biserică independentă ucraineană binecuvântată de Constantinopol. Ar merge împotriva afirmațiilor repetate ale Kremlinului că rușii și ucrainenii sunt același popor. Comparativ cu aceste răni spirituale, pierderea potențială a multor dintre cele peste 12.000 parohii ale bisericii ruse din Ucraina, precum și veniturile provenite din acestea, este, fără îndoială, mai puțin catastrofală.

Pentru Washington Examiner, ”Biserica ortodoxă a Rusiei pune politica imperialistă înaintea credinței religioase”:

De fapt, biserica rusă și-a arătat aroganța. Patriarhia a acordat Ucrainei independența numai în urma dovezilor copleșitoare că Biserica Ortodoxă Rusă acționa împotriva intereselor ucrainene. Ruptura este o nouă mărturie privind determinarea lui Putin de a reconstrui imperiul rusesc, care să-și domine vecinii. Dar și o lovitură pentru politicile expansioniste ale lui Putin.

Și Financial Times este de părere că secesiunea va reduce influența Moscovei:

„Pierderea patriarhiei ucrainene va diminua ponderea Rusiei în Ortodoxia de Est și, prin urmare, pretenția de 500 de ani a Moscovei de a fi „a treia Romă” de la căderea Constantinopolului în mâinile otomanilor. Acesta demonstrează, de asemenea, măsura în care acțiunile lui Putin au determinat revolta ucrainenilor, conducând o  avariere gravă a relației cu Rusia”.

Și, pentru a înțelege cum se văd lucrurile de la Moscova, este suficient să privim peste titlul publicației Kommersant: ”O biserică autocefală ucraineană este o veste mai rea decât extinderea NATO

Ad

Exit mobile version