CINE ESTE PERSONAJUL CARE L-A FILMAT PE SORIN OPRESCU LUÂND SUMA DE BANI PRESUPUSĂ A FI MITĂ

Principalul denunțător al primarului Capitalei, Sorin Oprescu, este șeful Administrației Cimitirelor, Cornel Bogdan Popa. Conform unor surse judiciare, Popa l-a înregistrat în momentul înmânării sumei de bani despre care procurorii DNA spun că ar reprezenta mită.

Cornel Radu Popa este fiul unui personaj celebru prin Primăria Capitalei, Este vorba despre Silviu Popa, fost director interimar al Administraţiei Parcurilor şi Grădinilor din perioada 10 martie – 23 octombrie 2003, numit pe şest, în iulie 2007, preşedintele CA al „Sere şi Pepiniere CFR” SA, filială a CFR SA. Popa este acelaşi personaj al cărui fiu a primit, în 2006, din partea primarului liberal al sectorului 1, Andrei Chiliman, posibilitatea de a concesiona o halcă de teren din Herăstrău, după ce edilul liberal i-a creat lui Popa jr. posibilitatea de a cumpăra o dugheană închiriată chiar de tatăl său. Interesant este că numirea lui Popa la şefia unei companii de stat s-a făcut în timp ce acesta era subiectul  unui dosar de urmărire penală (nr. 16342/P/2006), instrumentat de Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul DGPMB, ca urmare a activităţii de la APG.

Când Silviu Popa a fost mahăr al APG, unul dintre fiii acestuia, Cornel-Bogdan, a intrat în afaceri cu instituţia respectivă. Concret, cu ajutorul lui Popa sr., compania lui Popa jr., SC BAC & P.S. IMPEX SRL, a încheiat cu APG un contract de închiriere (nr. 133/13.04.1999), al cărui obiect era „procurarea folosinţei pentru o baracă metalică în suprafaţă de 50 de mp, situată în Parcul Herăstrău”, baracă pe care juniorul a amenajat ulterior o terasă.

Silviu Popa este în prezent șeful parcurilor din sectorul 3 condus de Robert Negoiță.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare