Cine este Emilian Eva, procurorul care l-a anchetat și trimis în judecată pe Dan Voiculescu, anchetat de DNA

Emilian Eva, al cărui birou a fost perchiziționat astăzi de DNA, a devenit cunoscut după ce, în decembrie 2008, l-a trimis în judecată pe Dan Voiculescu în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare. Este cazul care, la şase ani de la încheierea anchetei, îl trimitea zece ani după gratii pe fostul senator, transmite Digi 24.

Atât în timpul procesului, cât şi ulterior, acuzaţiile au curs la adresa magistratului, despre care apropiaţii lui Dan Voiculescu au susţinut că ar fi influenţat martorii din dosar.

Eu aș considera rechizitoriul ăsta ca un fel de crimă, pentru că a mâncat ani din viaţa acestor oameni şi probabil că, mai devreme sau mai târziu, cei care au făcut lucrurile astea vor trebui să dea socoteală”, declara, în august 2014, Dan Voiculescu.

Magistratul s-a apărat. „N-am influenţat pe absolut nimeni, oamenii au declarat ce au ştiut şi după ce au depus jurământul, procedural, au semnat declaraţiile. Instanţa mi-a confirmat acuzaţiile”, a replicat Emilian Eva.

În octombrie anul trecut, procurorul Emilian Eva a fost sancţionat de Consiliul Superior al Magistraturii cu tăierea salariului cu 20 la sută pentru cinci luni. Colegii lui l-au găsit vinovat pentru modul în care a anchetat un dosar al unor interlopi ieşeni.

Emilian Eva a intrat în profesie în urmă cu mai bine de 15 ani, iniţial ca procuror militar. A fost numit la conducerea Parchetului Judecătoriei Iaşi în iunie 1999, dar a demisionat după doi ani, din motive personale. Ulterior, s-a mutat la Direcţia Națională Anticorupţie, dar a revenit la Iaşi, anul trecut.

În cea mai recentă declaraţie de avere, Emilian Eva nu a menţionat că ar deţine obiecte de artă, bijuterii sau colecţii de artă a căror valoare să depăşească 5.000 de euro.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare