Firmele de consultanță din România au încheiat contracte de peste 233 de milioane de lei, peste 46,6 de milioane de euro, pentru proiecte din PNRR. Pe lângă firmele abonate la bani publici, în lista celor care au primit cele mai multe fonduri sunt și câteva nou intrate în sistem, transmite Europa Liberă.
CE MAI SPUNE EUROPA LIBERĂ:
Bătaia pentru banii privind consultanța s-a dat între zeci de firme din toată țara. Momentul aproape că a fost unul fără precedent, în care mii de solicitări au fost lansate în portalul SEAP în doar câteva luni. Cele mai multe companii au prins unul sau câteva contracte.
Partea leului, adică aproape o treime din toți banii cheltuiți pe consultanță sau elaborare proiect, a ajuns, însă, la doar zece firme. Mai exact, 68 de milioane de lei în total, adică 13,6 milioane de euro.
Interesant este că din top fac parte firme cu tradiție în consultanța pe bani publici, firme cu conexiuni politice, dar și unele venite, parcă, de nicăieri.
„Aceste contracte de consultanță au fost atribuite prin achiziție directă. Prin urmare, fiecare autoritate contractantă a avut dreptul să achiziționeze aceste servicii, cu justificări minime, de la orice firmă care are în obiectul de activitate servicii de consultanță.
Putem să ne gândim că autoritățile contractante care au achiziționat serviciile de consultanță de la firme nou înființate au avut o justificare: în acea firmă lucrează o persoană cu mare experiență sau au fost stabilite penalități mari în cazul unui insucces. Este posibil, dar în viața de zi cu zi, putin probabil…”, ne-a explicat Valeria Tudora, expertă în achiziții publice.
Top 10 firme după contractele încheiate pentru consultanță prin PNRR
1. ROMACTIV BUSINESS CONSULTING: 11,6 milioane de lei, 2,3 milioane de euro
Cele mai multe contracte de consultanță, 196, dar și cei mai mulți bani, i-a obținut firma Romactiv Business Consulting.
Înființată în 2003, firma îi are ca acționari pe Radu Onofrei, Ion Narcis Munteanu, Viorela și Iosif Sacal.
Radu Onofrei este președintele Asociației Consultanților din România pentru Accesarea Fondurilor Europene. Partenerul său în companie, Ion Narcis Munteanu, a fost consilier al Robertei Anastase.
Onofrei mai are, împreună cu soția, alte două firme specializate în consultanță.
Revenind la Romactiv Business Consulting, firma are o lungă tradiție în consultanță plătită cu bani publici. Are 70 de angajați, iar în 2021 a avut o cifră de afaceri de 8,5 milioane de lei.
Din consultanța pentru PNRR, cei mulți bani i-a obținut de la Primăria Pecica, Arad. Opt contracte în valoare totală de 470.000 de lei. Cele mai multe contracte le are din județele Arad, Bacău și Olt.
Într-un răspuns pentru Europa Liberă, Radu Onofrei a explicat cum a reușit să obțină toate aceste contracte de la un singur achizitor.
„Pentru un singur proiect de investiții care se aprobă spre finantare și se implementează pot exista trei contracte, pentru trei tipuri diferite de servicii, la momente diferite. În cazul unei singure axe de finanțare (…) o autoritate locală (județ, municipiu, oraș, comună) avea posibilitatea de a depune mai multe proiecte, respectiv pot fi autorități care au depus și cinci-șase proiecte diferite.
În cazul autorităților locale cu care există mai multe contracte de consultanță pentru obținerea finanțării sau pentru implementarea proiectelor și gestiunea contractelor de finantare, considerăm că opțiunea autorității de a lucra cu aceeași echipă de consultanți cu portofoliu de proiecte similare, de multe ori corelate între ele sau complementare, este firească și conduce la o eficiență a activității”, se arată în răspunsul Romactiv Business Consulting pentru Europa Liberă.
În același răspuns, reprezentantul firmei ne-a asigurat că „toate contractele de consultanță pentru obținerea finanțării pe PNRR au presupus plata doar în condițiile obținerii finanțării și după semnarea contractelor de finanțare”.
2. IDEAS FUNDING PACK: 9 milioane de lei, 1,8 milioane de euro
Cu totul alt traseu în topul banilor obținuți pentru consultanță PNRR îl are firma IDEAS FUNDING PACK. Aceasta activează de puțin timp ca firmă de consultanță și aproape toate contractele publice sunt pentru PNRR.
Acționar unic al firmei este Ovidiu Tuduruță, fondatorul Beesers, o platformă de telemedicină. În 2021, a raportat trei angajați și o cifră de afaceri de 1,1 milioane de lei.
Din februarie 2022 a reușit, însă, o performanță remarcabilă. A încheiat contracte de 9 milioane de lei și a obținut cea mai mare sumă pentru o singură achiziție: 270.120 de lei. Și nu o singură dată, ci de 13 ori.
Cel mai bun client a fost Primăria Găești, cu care are șase contracte de consultanță de 650.000 de lei, pentru care a primit, deocamdată, doar o parte din sumă. Banii îi va primi în totalitate doar în momentul în care proiectele au fost aprobate și a fost primită finanțarea.
Europa Liberă a stat de vorbă cu Ovidiu Tuduruță pentru a afla care este cheia succesului său.
„N-am făcut nimic deosebit. Este din logica cererii și ofertei în contextul în care resursa umană este foarte puțină la câte cereri există”, ne-a explicat acesta.
„Pur și simplu am luat din Google primării cărora le-am propus să le scriem proiecte pentru a beneficia de bani europeni. A fost nevoie să ne lărgim echipa, să ne sacrificăm timpul liber. Iar contractele sunt încheiate cu clauza de a primi toți banii doar dacă proiectele sunt eligibile”, a adăugat Ovidiu Tuduruță.
3. REI INTERNATIONAL CONSULTING – 8,2 milioane de lei, 1,64 milioane de euro
Peste 100 de contracte a obținut și REI INTERNATIONAL CONSULTING, societate care activează pe această piață de mulți ani.
Firma a fost înființată în 2011 de Roxana Gena Budan-Mircea și grupul spaniol Navcom. În 2016, din acționariat au ieșit spaniolii și a intrat Maria Negoi.
Consultanța pentru PNRR va aduce în conturile firmei 8,2 milioane de lei, după ce proiectele vor intra în finanțare. Cei mai mulți bani ar urma să vină de la Primăria Roata de Jos, din județul Giurgiu: 430.000 de lei pentru patru proiecte. Până acum a încasat doar un avans, care variază între 1.000 și 1.500 de euro.
La solicitarea Europei Libere, firma a explicat cum poate acoperi un număr atât de mare de proiecte.
„Suntem în top 3 companii de consultanță din România, avem 80 consultanți și 13 birouri regionale. Avem vânzători pe fiecare birou, circa 20 vânzători, leasing-uri și lucrurile acestea se pot vedea din faptul că avem contracte în toată țara și nu pe anumite culori politice. Țin în mod expres să menționez că nu suntem afiliați politic”, este răspunsul primit din partea companiei.
4. IFNCONS MEDIA: 7,4 milioane de lei, 1,48 milioane euro
Firma a fost înființată în anul 2004 de Ioana Cristina Dornean și Radu Viorel Dornean, cu numele de Cris Plus Media SRL.
Numele lui Radu Viorel Dornean apare în hotărârea Consiliului General București care a dat undă verde pentru plata a 50 de milioane de euro pentru 4,6 hectare de teren din Parcul Verdi, după cum au scris jurnaliștii de la Buletin de București.Dornean și Dragoș Săvulescu apăreau ca proprietari ai terenului cu pricina.
Fiica sa, Cristina Dornean, a fost ziaristă la o publicație condusă de Oana Mizil și a fost șef serviciu evenimente la Compania Municipală Afișaj, în mandatul Gabrielei Firea la Primăria Capitalei. În 2022, a depus declarație de avere ca angajat al Companiei Municipale Parking.
În 2014, în firmă a intrat un fost consilier al Gabrielei Firea, Iuliu Gogescu, despre care Rise Project a scris că a fost și el implicat direct în afacerea Parcul Verdi.
Din 2017, firma își schimbă numele în IFCONS MEDIA și se ocupă de consultanță. Acționari sunt Radu Valer Dornean și Monica Lucia Iacob.
Pentru consultanță prin PNRR, IFCONS MEDIA a încheiat până la sfârșitul lui aprilie peste 100 de contracte, cele mai multe în Ilfov și Prahova, în valoare totală de aproape 7,4 milioane de lei.
În 2022, firma are declarată o cifră de afaceri de 4 milioane de lei și patru angajați.
Și reprezentanții firme IFCONS MEDIA ne-au asigurat că nu vor încasa sumele în totalitate decât după ce proiectele sunt declarate eligibile și intră la finanțare.
„Anunțurile de achiziție din SICAP nu reflectă fidel realitatea, deoarece aproape toate contractele noastre sunt încheiate cu clauză de succes – suspensivă sau rezolutorie – și devin nule în caz de neaprobare a finanțării pentru care s-a prestat serviciul. Mai menționăm că, la majoritatea liniilor de finanțare pentru care oferim consultanță, aceasta este cheltuială eligibilă conform ghidului de finanțare”, transmite IFCONS MEDIA în comunicatul pentru Europa Liberă.
5. GREEN DEVELOPMENT SOLUTIONS AND MANAGEMENT: 7 milioane de lei, 1,4 milioane de euro
Această firmă este un alt exemplu de succes având în vedere rezultatele financiare din ultimul an. De la zero angajați declarați în 2021 și o cifră de afaceri de puțin peste 400.000 de lei a ajuns la contracte de milioane în anul următor.
Mai exact, 7 milioane de lei pentru consultanță în PNRR. Firma are un singur acționar, Liviu Daniel Vasile, care mai are o firmă, și aceasta cu contracte pe bani publici.
Cele mai multe contracte au fost încheiate în județul Prahova, în valoare de 2,2 milioane de lei. Campioana este comuna Valea Călugărească, care va plăti 750.000 de lei pentru trei documentații din același proiect, extinderea rețelei de apă.
Compania nu a trimis un punct de vedere în urma solicitării trimise din partea Europei Libere.
6. MEDIA MARKETING SRL: 6.6 milioane de lei, 1,32 milioane euro
Înființată în 2000, firma Media Marketing SRL are o lungă și fructoasă relație cu banul public. Mai ales cu cel din județul Mureș, acolo unde își are și sediul.
Asociat unic este Cristian Catană, despre care Libertatea a scris că este un apropiat al fostului primar din Târgu Mureș, Dorin Florea.
Campioană pe contracte de consultanță pentru programul Anghel Saligny, firma a dat lovitura și în PNRR, cu 160 de contracte în valoare de 6,6 milioane de lei. 99% dintre acestea sunt cu instituții din județul Mureș.
Media Marketing SRL a răspuns solicitării de a explica succesul în consultanța pentru PNRR, dar și numărul mare de contracte încheiate într-un singur județ.
Firma are 23 de salariați și o vechime de 20 de ani în consultanță. Cât privește contractele semnate prin PNRR, firma va primi întreaga sumă contractată doar dacă proiectul e declarat eligibil, conform răspunsului.
„SC Media Marketing SRL desfășoară de peste 20 de ani activități de consultanță prin mai multe programe de finanțare, toate având un numitor comun – investiții publice. (…) În ultimii cinci ani numărul mediu anual al salariaților a fost de peste 20, iar în anul 2022 (…) numărul mediu de salariați a fost de 23 (conform bilanțului contabil) la care se adaugă peste 30 parteneri externi, specialiști și experți pe mai multe domenii necesare elaborării solicitărilor de finanțare”, se arată în răspunsul companiei.
Potrivit acesteia, valoarea totală a proiectelor de investiții, aprobate și realizate pe baza cererilor de finanțare întocmite „a depășit 300 milioane euro în întreaga perioada de activitate a societății”.
7. NETWORKING OFFICE PROJECT: 6,5 milioane de lei, 1,3 milioane euro
Firma Networking Office Project din Timiș a reușit, până la 1 mai, să semneze contracte de consultanță în PNRR de 6,5 milioane de lei, cu entități din trei județe: Timiș, Hunedoara și Mehedinți.
Acționari sunt Andrei Omota și Andrei Răzvan Ionuț. În 2022, firma figura cu șase angajați și o cifră de afaceri de aproape 5 milioane de lei.
„E o consolidare a poziției noastre de lider în consultanță în zona de Vest”, a explicat Andrei Omotă succesul firmei sale în consultanța PNRR.
„Firma are o experiență de zece ani, parteneri consolidați, iar beneficiarii sunt, în principal, din județele apropiate de Timiș, acolo unde firma are sediu, pentru că un contract presupune și multe deplasări la beneficiari. Iar succesul îl explic prin promptitudinea, disponibilitatea și profesionalismul de care am dat dovadă în toți acești ani”, se precizează în răspuns.
8. CREATIV CONSULT: 5,8 milioane de lei, 1,16 milioane de euro
Mare parte din contractele de consultanță din județele Iași și Neamț au ajuns la o singură firmă, Creativ Consult SRL din Iași. Acționari sunt Radu George Ciprian și Popovici Daniela Raluca.
Firma a fost înființată în 2009 și din 2016 a intrat pe piața contractelor de consultanță pe bani publici. În 2021, societatea a raportat o cifră de afaceri de 2,8 milioane de lei și 15 salariați.
În PNRR, Primăria Ciurea, Iași, a încheiat cu această firmă patru contracte în valoare de aproape 1 milion de lei pentru un proiect de creștere a eficienței energetice a blocurilor de locuințe.
Compania nu a răspuns solicitării Europa Liberă de a explica succesul privind contractele de consultanță din PNRR.
9. SPES CONSULTING – 5,5 milioane de lei, 1,1 milioane euro
Contracte de consultață cu o valoare de 2 ori mai mare decât cifra de afaceri din 2021 a obținut firma Spes Consulting, tot din Iași. Firma o are ca unic acționar pe Anamaria Țugui, soția lui Vasilică Țugui, fostul director în Ministerul Transporturilor în mandatul lui Relu Fenechiu.
Și Spec Consulting are contracte în valoare de mai mult de 1 milion de lei cu o singură entitate, orașul Mărășești.
Nu a răspuns întrebărilor Europa Liberă.
10. ACORD CONSULTING FOND – 5.4 milioane de lei, 1,08 milioane euro
Oltenia este regiunea în care firma Acord Consulting Fond a încheiat cele mai multe afaceri pentru consultanță în PNRR. Firma are un singur acționar, Graziana Mihaela Pană și are sediul în Pitești.
Cu o vechime de 6 ani, societatea a intrat puternic pe piața contractelor publice în 2021, când a înregistrat o cifră de afaceri de 650.000 de lei cu un singur angajat. Conform argesulonline.ro, Graziana Pană ar fi membră a PSD Argeș.
De asemenea, nu a răspuns solicitării Europa Liberă.