China zice că a semnat cel mai mare acord comercial din lume în detrimentul SUA și UE

Autorităţile chineze afirmă că semnarea celui mai mare acord comercial din lume între 15 naţiuni din regiunea Asia -Pacific reprezintă o victorie a multilateralismului. Acordul al cărui scop este eliminarea taxelor asupra multor produse va consolida totodată rolul dominant al Beijingului în regiune, în detrimentul SUA.

Noul tratat combină cea mai mare parte a acordurilor deja existente pe care cei zece membri ai ASEAN le-au încheiat într-un nou mare pact cu Australia, China, Japonia, Noua Zeelandă şi Coreea de Sud. Aceste state totalizează aproape 30% din populaţia lumii şi o proporţie similară a economiei globale. Unul dintre motivele pentru care noul acord este interesant din punct de vedere politic este că pentru prima dată China, Japonia şi Coreea de Sud participă la acorduri de comerţ liber. Acordul este de asemenea semnificativ pentru că un astfel de bloc îşi adoptă propriile reguli comerciale, SUA şi UE nefiind incluse.

Premierul Chinei, Li Keqiang, a participat duminică la Beijing, la cea de-a patra reuniune a liderilor Parteneriatului Economic Comprehensiv Regional (RCEP) organizată în forma de videoconferință. La reuniune au participat liderii celor zece țări ASEAN, Coreei de Sud, Japoniei, Australiei și Noii Zeelande. După reuniune, Li Keqiang și liderii participanți au asistat la ceremonia de semnare a RCEP.

Premierul Chinei a afirmat că încheierea RCEP constituie atât un rezultat semnificativ al cooperării regionale din Asia de Est, cât și o victorie a multilateralismului și comerțului liber. Acesta va fi un important motor pentru stimularea dezvoltării și prosperității regionale și a dezvoltării globale.

Liderii au declarat că RCEP își va menține porțile deschise către India și speră că aceasta va adera cât mai repede la parteneriat.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Lovitură pentru Bolo de la Tribunal

    Tribunalul București a dat, azi, prima lovitură judiciară serioasă...

    Senatoarea Horga: Tentativa PSD de a bloca lupta împotriva evaziunii fiscale a eșuat

    Tentativa PSD de a bloca lupta împotriva evaziunii fiscale...

    Chiriile cresc masiv in Germania

    Potrivit celui mai recent raport publicat de portalul imobiliar...

    Premierul maghiar cere cetățenilor să renunțe să folosească apa

    Prim-ministrul ungar, Peter Magjar, a făcut astăzi apel la...

    Românul plătește prostia guvernanților imbogățându-i pe bulgari

    Bulgaria a devenit un model de dezvoltare în dome­niul...

    Șeful CIA: Cele mai avansate modele ale inteligenţei artificiale sunt „arme nucleare digitale”

    Directorul Agenţiei Centrale Americane de Informaţii (CIA) John Ratcliffe,...

    Articole relationate

    Categorii populare