China se clatină

China a anunțat luni o creștere economică de 4,8% în primul trimestru al acestui an față de aceeași perioadă a anului trecut, dar ,,provocări semnificative” se înregistrează în economie, în condițiile în care perioada de izolare a  Shanghaiului își pune amprenta asupra activității economice a țării, scrie France24 care preia un comentariu al agenției AFP conform RFI.

Deși privită cu reținere de mulți specialiști internaționali, cifra oficială a produsului intern brut (PIB) al Chinei este întotdeauna analizată cu atenție, având în vedere ponderea țării în economia mondială.

Această creștere a fost anticipată destul de mult. Un grup de analiști intervievați de AFP se așteptau la o revenire mai moderată (4,3%). În al patrulea trimestru din 2021, PIB-ul țării crescuse cu 4% pe parcursul unui an.

Economia chineză se confruntă cu ,,provocări importante”, a recunoscut un înalt oficial economic în cadrul unei conferințe de presă, în condițiile în care creșterea a încetinit față de perioada octombrie-decembrie (1,6%).

China, care a gestionat în mare parte criza Covid-19 timp de doi ani, se confruntă de luna trecută  cu cel mai mare număr de cazuri.

Câteva zeci de milioane de chinezi au fost izolați în  martie în metropola tehnologică Shenzhen (sud) și sunt în continuare izolați în nord-estul țării, ”leagănul” industriei auto, precum și în Shanghai, capitala economică a țării.

Spre deosebire de multe țări care au ales să coabiteze cu virusul și să ridice restricțiile, China continuă să urmeze o politică de zero Covid.

Consum în scădere

Aceste măsuri, care afectează grav industria transportului și canalele de aprovizionare, au dus la închiderea multor companii.

Dificultățile se adaugă celor care au afectat economia chineză în ultimele luni: consumul redus, înăsprirea reglementărilor în mai multe sectoare, cum ar fi cel imobiliar și cel tehnologic, și incertitudinile legate de Ucraina.

În martie, vânzările cu amănuntul, principalul indicator al cheltuielilor gospodăriilor, au scăzut cu 3,5% față de martie 2021, cea mai mare scădere înregistrată din aprilie 2020, când gigantul asiatic abia începea să iasă din primul val al epidemiei.

Izolarea din martie ,,a afectat puternic cheltuielile de consum”, în special în cazul magazinelor și restaurantelor, explică pentru AFP analistul Rajiv Biswas de la IHS Markit (S&P Global).

Izolarea Shanghaiului din aprilie va avea consecințe ,,semnificative” asupra consumului, avertizează Biswas, argumentând că locuitorii din Shanghai au cel mai ridcat nivel al veniturilor la nivel național.

Între timp, producția industrială a crescut luna trecută cu doar 5% față de martie 2021, comparativ cu 7,5% în primele două luni ale anului.

Rata șomajului a crescut la 5,8% în martie, de la 5,5% în ianuarie și februarie.

Monitorizată în mod special de guvern și calculată doar pentru locuitorii din mediul urban, rata șomajului a atins recordul de 6,2% în februarie 2020, în plină epidemie.

În ceea ce privește investițiile în capital fix, creșterea acestora a scăzut la 9,3% în primele trei luni ale anului, față de 12,2% la sfârșitul lunii decembrie, potrivit BNS.

Factori perturbatori

Impactul perioadelor de izolare asupra economiei este ,,cel mai probabil subestimat” de cifrele publicate luni, observă analistul Julian Evans-Pritchard de la Capital Economics, care se declară ,,surprins” de reziliența creșterii economice.

În orice caz, cifrele din aprilie vor fi slabe din cauza perturbărilor logistice, fapt ce va cântări asupra PIB-ului în al doilea trimestru, a spus el.

Beijingul și-a stabilit un obiectiv de creștere de ,,aproximativ 5,5%” în acest an, ceea ce ar reprezenta cel mai lent ritm de creștere pentru China de la începutul anilor 1990, cu excepția anului 2020, marcat de Covid.

Având în vedere contextul, această țintă pare acum ,,de neatins”, afirmă economistul Larry Hu de la administratorul australian de active Macquarie.

,,China se confruntă cu mai mulți factori perturbatori, inclusiv izolările provocate de Covid și (o încetinire în) sectorul imobiliar”, a precizat Hu.

Eșecurile dezvoltatorului Evergrande, care se află în pragul falimentului, afectează întregul sector.

Imobiliarele și construcțiile, care reprezintă mai mult de un sfert din PIB-ul țării, au jucat un rol cheie în redresarea post-pandemică din 2020.

Situația actuală contrastează puternic cu cea de anul trecut, când creșterea economică Chinei a sărit de 18,3% în primul trimestru, datorită unui efect de recuperare față de 2020, când Covid-19 a paralizat economia.

Traducere de Antonia Dinu, după articolul publicat de France24

Hot this week

Topics

Mai mult

    Grecia atrage atenția UE că interdicția pentru GNL-ul rusesc va afecta economia europeană

    Grecia și-a exprimat îngrijorarea serioasă cu privire la impactul...

    România a câștigat „Zmeura de Aur” la dezastru economic

    De aproximativ 10 luni, România domină detașat primul loc...

    „Hackerii ruși” din furtul secolului umflă conturile statului român

    Un presupus atac cibernetic a vizat aplicația Agenției Naționale...

    Serbia spune că va atrage investiții americane de 20 miliarde dolari

    Ministrul sârb pentru Integrări Europene, Nemanja Starović a declarat...

    Air Serbia a ajuns la 40 de avioane și se extinde, TAROM are 12

    Directorul general al Air Serbia, Jirži Marek, a declarat...

    Dictatura lui Péter Magyar

    Pe 17 iulie, președintele ungar Tamás Szujok trebuie să...

    Articole relationate

    Categorii populare