China iși face bază pe Lună

China vrea să înceapă să construiască o bază lunară folosind praf de pe Lună în următorii cinci ani, în cadrul unui program ambiţios care va începe în acest deceniu, a raportat mass-media din această ţară, informează Reuters conform Agerpres.

Peste 100 de oameni de ştiinţă chinezi, cercetători şi contractori din sectorul spaţial s-au întâlnit de curând la o conferinţă organizată în oraşul Wuhan din centrul Chinei pentru a discuta modalităţile de construire a unor infrastructuri pe suprafaţa Lunii, au raportat mass-media locale.

Ding Lieyun, un expert de la Academia Chineză de Inginerie, a spus că o echipă de cercetare construieşte în această perioadă un robot denumit „Chinese Super Mason” („Super-Zidarul Chinez”) pentru a produce cărămizi din praful lunar, potrivit cotidianului Changjiang Daily.

„Construirea unui habitat pe Lună este necesară pentru explorările lunare pe termen lung, iar acesta va fi cu siguranţă realizat în viitor”, a declarat Ding Lieyun, care recunoaşte totuşi dificultatea fabricării unei astfel de construcţii pe termen scurt, conform sursei menţionate.

Robotul ce a primit sarcina de a fabrica „cărămizi din sol lunar” va fi lansat în spaţiu prin intermediul misiunii chineze Chang’e-8, programată să se desfăşoare în jurul anului 2028, a adăugat Ding Lieyun, potrivit căruia China doreşte să aducă pentru prima dată pe Terra eşantioane de praf selenar recoltate de pe faţa nevăzută a Lunii, în urma unei misiunii ce ar putea avea loc în 2025.

Anterior, China a adus pe Terra mostre de praf selenar prelevate de pe faţa vizibilă a Lunii prin intermediul misiunii spaţiale Chang’e-5 din 2020, a reamintit presa de stat chineză.

China doreşte ca astronauţii săi să petreacă pe Lună perioade îndelungate după ce va construi o bază de cercetare pe satelitul natural al Terrei.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a dat 90 miliarde de euro Ucrainei, Leyen spune că mai trebuie dați 70

    Împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei...

    Trump își dă afară purtătoarea de cuvânt după câteva zile

    Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua...

    Șeful CJ Mureș anunță o nouă creșă la Miercurea Nirajului

    Am inaugurat o nouă creșă cu 40 de locuri...

    Mehedinți vrea să profite la maximum de viitorul Program Interreg IPA România–Serbia pentru 2028–2034

    La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a...

    Merz: Susțin atacurile ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești

    Cancelarul german Friedrich Merz a susținut astăzi Ucraina în...

    Vučić: Croația se amestecă brutal în alegerile din Serbia

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat în...

    Articole relationate

    Categorii populare