A fost un jubileu cu cântec: tocmai în momentul în care rachete americane loveau ţinte în Venezuela şi dictatorul venezuelean Nicolas Maduro era capturat de americani, concernul Chevron din SUA aniversa 100 de ani de prezenţă în ţară.Gigantul petrolier din SUA este acum singura companie petrolieră americană prezentă în Venezuela. Şi de pe acum este limpede că Chevron va juca un rol decisiv la dezvoltarea economică a Venezuelei.”Chevron poate profita de pe urma unei posibile deschideri a pieţei petroliere în Venezuela”, a declarat pentru agenţia Reuters Dr. Francisco J. Monaldi, expert pentru politica energetică a Americii Latine în cadrul Institutului Baker al Universităţii Rice din Houston, Texas. Dar care e relația cu China?, este tema unui comentariu Deutsche Welle.
Venezuela are cele mai mari rezerve de petrol din lume, estimate la aproximativ 300 de miliarde de barili. Acesta este echivalentul a 17 la sută din totalul rezervelor de petrol cunoscute la nivel mondial. În prezent, potrivit Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), ţara extrage aproximativ un milion de barili pe zi. Din această cantitate Chevron produce un sfert.
Potrivit OPEC, exportul de petrol brut a scăzut de la două milioane de barili pe zi în anul 2015 la aproximativ 500.000 de barili pe zi în anul 2021. A fost o scădere brutală.
Începând din 2023, cantitatea de petrol a început să crească moderat. În 2024 exporturile au crescut la 655.000 de barili pe zi, iar în noiembrie anul trecut ajunseseră la 921.000 de barili pe zi.
„Mărirea producţiei de petrol în Venezuela se datorează concernului Chevron”, a declarat pentru DW Francisco J. Monaldi deja în decembrie 2025. SUA au făcut posibil acest trend pozitiv, fiindcă în urma invaziei ruse în Ucraina severele sancţiuni îndreptate împotriva Venezuelei au fost relaxate în repetate rânduri, a mai explicat expertul.
Oficiul pentru Controlul Averilor Străine (Office of Foreign Assets Control, OFAC) din cadrul Ministerului de Finanţe al SUA i-a acordat concernului petrolier american Chevron în noiembrie 2022 permisiuni excepţionale pentru reluarea exporturilor de petrol brut din capacităţile sale joint-venture din Venezuela. În octombrie 2025 Chevron a obţinut din nou permisiunea să extragă petrol în Venezuela.
Dictatorul Nicolas Maduro s-a bucurat atâta de mult încât a declarat la televiziunea de stat TeleSUR: „Chevron este prezentă de 100 de ani în Venezuela şi eu îmi doresc ca firma să poată lucra aici alţi 100 de ani fără probleme”.
Înainte ca SUA să impună în 2019 sancţiuni concernului petrolier de stat din Venezuela, PDVSA, şi a interzicerii accesului pe piaţa financiară din SUA, decisă în 2017 de administraţia Trump, SUA erau cea mai mare piaţă de desfacere a petrolului din Venezuela. După aceea atât extracţia cât şi exportul petrolului s-au redus considerabil.
În prezent, China este principalul cumpărător al exporturilor de petrol din Venezuela. Potrivit unei analize a oficiului energetic din SUA „Energy Information Administration”(EIA), în 2023 două treimi din exporturile de petrol au fost vândute în China şi 23 la sută în SUA.
Potrivit analiştilor, acesta ar putea fi motivul pentru care embargoul SUA instituit pentru tot petrolul din Venezuela a fost menţinut în vigoare. Pe 3 ianuarie Trump a declarat că acesta rămâne valabil plenar. Aceasta afectează mai ales China, care pierde o sursă importantă de petrol la preţuri convenabile.
Deşi China este un important cumpărător al petrolului din Venezuela, ţara nu mai face de 10 ani investiţii acolo. Bănci chineze de stat cum ar fi China Development Bank şi Eximbank nu au mai acordat din 2016 credite regimului de la Caracas, potrivit unui raport al Global Development Policy Center.
„Autorităţile chineze au fost foarte dezamăgite de corupţia în floare şi de risipă. De aceea investiţiile şi creditele au fost stopate”, a explicat Parsifal D’Sola Alvarado, expert în relaţiile Chinei cu ţările Americii Latine.
Alvarado este director al Andrés Bello Foundation cu sediul la Bogota şi Madrid. El a făcut parte din echipa politicianului venezuelean de opoziţie Juan Guaido, fiind responsabil pentru relaţiile cu China.
El explică: China s-a retras din Venezuela nu atât din pricina sancţiunilor americane. Pentru China, puţine se vor modifica şi în cazul în care la Caracas va avea loc o schimbare de regim.



