CHEIA remanierii

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, marţi, că a finalizat evaluarea privind îndeplinirea programului de guvernare, care nu a fost făcută în funcţie persoane, menţionând că la Comitetul Executiv Naţional al partidului va fi o decizie „combinată” în privinţa remanierii guvernamentale – în funcţie de program şi de susţinerea politică.

Dăncilă a adăugat că nu a fost stabilită data CExN, însă într-o săptămână trebuie luată o decizie.

„Nu vă pot da nume, evaluarea s-a făcut în funcţie de măsurile din programul de guvernare. Eu prezint evaluarea, dar trebuie să am un vot şi din punct de vedere politic, am să văd care este părerea şi susţinerea pe care o va avea fiecare din partea CEX. Eu nu pot să spun acum: vor pleca un număr de atâţia miniştri, vor rămâne atâţia. Va fi o decizie care se va lua combinat – evaluare în funcţie de program şi susţinere politică. Vom avea o discuţie pe fiecare minister în parte. Nu am stabilit încă data. În acelaşi timp cred că este necesar ca într-o săptămână să avem o decizie”, a precizat Dăncilă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Decizia de pensionare e în sertar, oricând pot să plec. Şi totuşi, de ce rămân?

    de Adriana Stoicescu, judecător Declaraţie pe proprie răspundere Ieri am intrat...

    Euro scade față de dolarul american și crește inflația

    Euro a coborât la cel mai redus nivel față...

    Un consilier al lui Putin in China alimentează zvonurile despre o întâlnire Trump-Xi-Putin

    Asistentul președintelui rus, Nikolai Patrușev, a sosit astăzi în...

    SUA au presat UE, Canada și Lituania pentru a se retrage dintr-o conferință internațională privind dezinformarea

    Administrația președintelui american Donald Trump a făcut presiuni asupra...

    Musk nervos că indienii l-au blocat

    Fondatorul SpaceX, Elon Musk, a acuzat câțiva oameni de...

    Nereguli financiare importante in cheltuielile UE

    Curtea de Conturi Europeană (ECA) avertizează că nivelul estimat...

    Articole relationate

    Categorii populare