Un număr de 13.453 de IMM-uri s-au înscris în portalul IMM Invest până la data de 31 mai, solicitând 17.000 de credite, din care 13.967 sunt aferente programului Invest, cu o valoare a finanţării de aproximativ 16 miliarde de lei, iar în cadrul subprogramului Agro sunt cerinţe pentru 2.849 de credite, cu o valoare a finanţării de 4,3 miliarde lei, informează luni Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM).
Potrivit unui comunicat al instituţiei, la finalul lunii mai, FNGCIMM avea semnate în total peste 600 de convenţii de garantare, încheiate cu 47 de parteneri financiari, bănci şi instituţii financiare nebancare. Fondul semna la data de 31 mai 2002 prima convenţie de garantare cu Patria Bank.
„De aproape 20 de ani, FNGCIMM SA – IFN creează punţi de legatură între sistemul bancar şi IMM-uri, sprijinind sectoarele şi antreprenorii din toată ţara în identificarea de soluţii optime care să asigure accesul facil la creditele bancare, susţinute prin garanţii financiare şi ajutoare de stat. În baza parteneriatului activ dintre Guvernul Romaniei, Ministerul Finanţelor şi a întregului sistem financiar – bancar, FNGCIMM SA – IFN implementează programe guvernamentale şi produse de garantare cu rol cheie în susţinerea economiei, şi în special a IMM-urilor. Continuăm şi în acest an, cele cinci programe guvernamentale lansate în 2020, deoarece au fost extrem de bine primite de antreprenori şi de către mediul de afaceri. Programele sunt operaţionale, plafoanele de garantare sunt alocate şi pot fi accesate în orice moment de către beneficiarii eligibili, apelând la unul din finanţatorii înscrişi în program”, a declarat Dumitru Nancu, directorul general al FNGCIMM.
Principalul program guvernamental implementat în cursul anului 2020 este IMM Invest România – dedicat întreprinderilor mici şi mijlocii cărora le facilitează accesul la capitalul financiar în scopul asigurării lichidităţilor în vederea derulării activităţii curente sau în scopul realizării investiţiilor.
Astfel, în cadrul acestui program, în cursul anului 2020 au fost acordate un număr de 25.586 de contracte cu o valoare a finanţărilor de 14,171 miliarde de lei. Însă, anul 2021 a adus ca element de noutate subprogramul Agro IMM Invest, adecvat nevoilor specifice IMM-urilor din sectorul agricol, al pescuitului, acvaculturii, precum şi a sectorului alimentar. În plus, ajutorul de stat aferent subprogramului Agro IMM Invest include o componentă de grant de 10% din valoarea finanţării, precum şi o perioadă de graţie extinsă de până la 24 de luni.
Până la data de 31 mai 2021, în portalul IMM Invest s-au înscris 13.453 de IMM-uri solicitând 17.000 de credite, din care cele aferente programului Invest sunt în număr de 13.967, cu o valoare a finanţării de aproximativ 16 miliarde lei, iar în cadrul subprogramului Agro sunt cerinţe pentru 2.849 de credite cu o valoare a finanţării de 4,3 miliarde lei.
Pentru derularea programului, FNGCIMM a semnat convenţii de garantare cu 23 de bănci: Banca Transilvania, BCR, CEC Bank, Raiffeisen Bank, BRD GSG, Unicredit Bank, Alpha Bank, Intesa Sanpaolo Bank, Exim Bank, OTP Bank, Banca Romaneasca, ING Bank, First Bank, Credit Agricole Bank, Patria Bank, Libra Bank, Porsche Bank, Pro Credit Bank, Vista Bank, Idea Bank, Garanti Bank, Banca Română de Credite şi Investiţii, Techventures Bank.
Mecanismul de garantare implementat în baza OUG nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiar nebancare anumitor categorii de debitori a asigurat angajamente de garantare în valoare de 238,072 milioane de lei, reprezentând dobânzi datorate de 47.610 debitori persoane fizice şi de 112 IMM-uri.
FNGCIMM a emis scrisori de garantare pentru cele 24 de bănci creditoare în vederea garantării sumelor reprezentând dobânzi amânate la plată şi pentru a prelua riscul neîndeplinirii obligaţiilor ce le revin debitorilor.
Programul „Noua Casă” varianta actualizată a programului „Prima Casă”, este adaptat necesităţilor de locuire actuală, fiind complet digitalizat prin utilizarea aplicaţiei web „Prima Casă” şi a semnăturii electronice. Programul se desfăşoară prin intermediul celor 14 bănci partenere: BRD-GSG, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Românească, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Vista Bank, Intesa Sanpaolo Bank si Alpha Bank.
Plafonul alocat pentru anul 2021 este în sumă de 1,5 miliarde lei, iar până la data de 31 mai 2021 au fost solicitate peste 5.000 de garanţii, disponibilitatea curentă a plafonului fiind de aproximativ 55%.
Programul IMM Leasing de Echipamente şi Utilaje – măsura guvernamentală prin care sunt susţinute IMM-urile pentru a achiziţiona bunuri mobile noi sau second-hand este operaţional şi poate fi accesat apelând la unul din cei 12 operatori de leasing financiar cu care FNGCIMM a semnat convenţii de garantare: Unicredit Leasing Corporation, Scania Credit România, BCR Leasing, OTP Leasing România, BNP Paribas Leasing Solutions, BT Leasing Transilvania, Raiffeisen Leasing, BRD Sogelease, Mercedes-Benz Leasing, RCI Leasing România, Alpha Leasing România, Volvo Financial Services Int. România.
Programul IMM Factor, care asigură accesul IMM-urilor la finanţarea creditului comercial, este operaţional, complet digitalizat prin utilizarea aplicaţiei web-plafon şi a semnăturii electronice. Prin acest program, FNGCIMM acordă garanţii de stat în favoarea fiecărui beneficiar eligibil pentru finanţările de tip factoring cu regres, acordate de bănci pe baza facturilor, în cadrul unui plafon de finanţare cu caracter reînnoibil, garantat de stat, prin Ministerul Finanţelor.
Partenerii bancari la care pot apela potenţialii beneficiari ai programului sunt: Banca Transilvania, BCR, CEC Bank, BRD- GSG, Unicredit Bank, Eximbank, Banca Romaneasca, Patria Bank, IFN Next Capital Finance şi Access Financial Services.