Cercetătorii se miră de unde atâta aur în Univers

Aurul este unul dintre elementele chimice foarte abundente în Univers, iar fizicienii recunosc că nu știu de unde provine acest metal prețios, transmite Live Science, care prezintă un studiu, realizat la Universitatea din Hertfordshire, în Marea Britanie, care ajunge la concluzia că presupusa origine a aurului – coliziunile dintre stele neutronice – nu poate explică abundența acestui metal.

Aurul este un element chimic, ceea ce înseamnă că nu se poate forma în urma unor reacții chimice obișnuite – deși alchimiștii au încercat să obțină astfel aur timp de secole. Pentru a obține un atom de aur este nevoie de lipirea laolaltă a 79 de protoni și 118 neutroni pentru a forma un singur nucleu atomic. Un astfel de element necesită o reacție de fuziune nucleară foarte intensă. Însă astfel de reacții de fuziune nu se produc suficient de frecvent, cel puțin în partea noastră de cosmos, pentru a explica de ce există atât de mult aur pe Pământ dar și pe alte corpuri ale Sistemului Solar, potrivit Agerpres.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Liderii UE vor să îl calmeze pe Zelenski in relația cu Trump

    Liderii UE intenționează să poarte discuții private cu președintele...

    Zampolli vrea un meci de fotbal intre SUA și Rusia

    Reprezentantul special al SUA pentru parteneriate globale, ambasadorul Paolo...

    Ucraina a rămas fără rachete Patriot

    Forțele militare ucrainene și-au epuizat întreaga rezervă de rachete...

    2 lideri ai PNL s-au amenințat cu bătaia

    Ce face disperarea pentru putere! La PNL se lasă...

    Reducerea finanțării europene pentru agricultura românească cu 6,5 miliarde euro: EFECTE

    România riscă o reducere a finanțării pentru agricultură de...

    Armistițiul energetic dorit de Trump a căzut

    Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor rusești, a declarat...

    Trump o execută pe ambasadoarea din Grecia

    Casa Albă a anunțat marți că i-a cerut demisia...

    Articole relationate

    Categorii populare