spot_img
6.6 C
București
luni, noiembrie 18, 2024
AcasăAnalizeCelebrul escroc financiar Madoff este pe moarte

Celebrul escroc financiar Madoff este pe moarte

-

- Reclama -

Bernard Madoff, condamnat în iunie 2009 la 150 de ani de închisoare pentru o fraudă de 64,8 miliarde de dolari, este pe moarte şi cere eliberarea după ce a executat zece ani şi jumătate din pedeapsă, informează Reuters conform Agerpres. Avocatul său, Brandon Sample, a depus miercuri o cerere în acest sens la aceeaşi instanţă care a pronunţat condamnarea.

- Reclama -

Conform documentului, deţinutul în vârstă de 81 de ani este imobilizat într-un scaun cu rotile, are adesea nevoie de oxigen, suferă de afecţiuni cardiovasculare, hipertensiune, insomnii şi insuficienţă renală; din cauza bolilor cronice, el mai are de trăit maximum 18 luni.

- Advertisement -

Madoff încearcă să se prevaleze de aşa-numita First Step Act (Legea Primului Pas), promulgată de preşedintele Donald Trump în 2018, pe baza căreia condamnaţii bătrâni pot cere eliberarea înainte de termene, adesea din motive medicale. Trump nu a răspuns petiţiei de comutare a pedepsei în acest caz.

Judecătorul Denny Chin, care va soluţiona cererea depusă de avocat, aprecia în 2009, când l-a condamnat pe Madoff, că acesta a comis infracţiuni „extraordinar de rău intenţionate”. Conform rechizitoriului, acuzatul şi-a folosit firma – Bernard L. Madoff Investment Securities – pentru a escroca printr-o schemă piramidală mii de persoane, organizaţii caritabile, fonduri de pensii şi fonduri speculative. Multe dintre victime erau din comunitatea evreiască, pentru care Madoff a făcut donaţii importante. El şi-a recunoscut vinovăţia privind 11 infracţiuni.

- Advertisement -

Procuratura din Manhattan a comunicat printr-un purtător de cuvânt că va reacţiona la cerere. Procurorii apreciaseră în urmă cu zece ani că schema piramidală organizată de Madoff a fost cea mai mare din istorie.

Madoff este internat în prezent într-o instituţie medicală din Butner, în statul Carolina de Nord. Anterior, el îşi executa condamnarea într-un penitenciar federal din aceeaşi localitate. După ce a fost închis, el şi-a pierdut ambii fii; cel mare, Mark, s-a sinucis în 2010, iar cel mic, Andrew, a murit de cancer după patru ani.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img