Celebru virusolog din Milano: Italia nu va ieşi „înainte de trei luni” din coronavirus

Italia nu va ieşi „înainte de trei luni” din epidemia de COVID-19, care a făcut deja aproape 3.000 de morţi în această ţară, a declarat joi virusologul Massimo Galli, şeful Secţiei de boli infecţioase a principalului spital din Milano, relatează AFP și Agerpres.

„Speranţa mea este să putem ieşi din această epidemie în cel mult trei luni de la aplicarea anumitor măsuri. Şi, este deja un termen terifiant”, a declarat el pentru presa italiană. „Nu este şi nu va fi o chestiune de scurtă durată, însă dacă se va întâmpla pe termen scurt, voi fi primul care mă voi bucura”, a adăugat el.

Italia a luat măsuri foarte stricte de izolare a populaţiei, cu închiderea instituţiilor de învăţământ şi a magazinelor neesenţiale.

Massimo Galli este o somitate în Italia, unde conduce Secţia de boli infecţioase a Spitalului Sacco din Milano, în Lombardia, regiunea din nordul peninsulei cea mai afectată de epidemie, cu aproape 2.000 de morţi şi peste 17.000 de cazuri.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Polonia a suspendat finanțarea de arme pentru Ucraina

    Polonia a decis să suspende contribuțiile la programul prin...

    Al doilea om cheie de la Beijing

    Generalul Zhang Shengmin, care a condus epurările din Armata...

    UE a exclus România din negocierile pentru Ucraina. Polonia e

    Liderii UE au convenit asupra componenței delegației europene pentru...

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Articole relationate

    Categorii populare