Cariera politică a lui Victor Ponta este definită de patru momente-cheie, fiecare reprezentând o ruptură majoră față de alegători și, mai ales, de bazinul electoral tradițional al PSD.
Prima trădare a venit în 2009, când Ponta era purtătorul de cuvânt al campaniei prezidențiale a lui Mircea Geoană. Deși desemnat de partid într-o poziție de maximă încredere, Ponta a declarat după alegeri că a votat, de fapt, cu Crin Antonescu – candidatul PNL la acea vreme. Această recunoaștere, făcută fără ezitare, a lăsat un gust amar în rândul membrilor și susținătorilor PSD, care munciseră mult în acea campanie pentru Geoană.
Al doilea moment a avut loc în 2017, când Victor Ponta, revenit în Parlament pe listele PSD, a părăsit repede partidul și a fondat o nouă formațiune politică, Pro România. Practic, după ce și-a asigurat un nou mandat cu sprijinul PSD, a ales să întoarcă spatele partidului și electoratului său.
În 2020, Ponta a refuzat să o susțină pe Gabriela Firea, candidatul PSD pentru un nou mandat la Primăria Generală a Municipiului București. Firea a pierdut atunci alegerile, iar Nicușor Dan a devenit primarul Capitalei, pe fondul unui electorat PSD slăbit inclusiv de o nouă trădare precum cea a lui Ponta.
Cea mai recentă trădare a lui Victor Ponta avut loc chiar în acest an. Deși a fost ales din nou parlamentar cu sprijinul PSD, în loc să își respecte angajamentele, Ponta a decis să candideze la alegerile prezidențiale ca independent, sfidând linia partidului, care îl susține fără rezerve pe Crin Antonescu.
Aceste patru episoade nu sunt simple neînțelegeri politice; ele definesc un traseu care a provocat dezamăgire și frustrare în rândurile electoratului social-democrat. Cu acest bagaj vine acum Victor Ponta în fața alegătorilor, mizând că o parte dintre ei vor ignora trecutul și îi vor acorda încă o dată încrederea lor.
